|
|
Noutăți
Guvernul Germaniei și al Suediei vor oferi 3,5 milioane de euro pentru modernizarea serviciilor publice locale din Republica Moldova
Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) au semnat un Acord de Cooperare, în baza căruia vor oferi 3,5 mln. de euro pentru modernizarea serviciilor publice locale din Republica Moldova.Potrivit Serviciului de presă al MDRC, Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca și Philipp Johannsen, director de ţară al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), au discutat recent, în cadrul unei ședințe oficiale, despre principalele direcții de finanțare prevăzute
15.11.2016
|
Lucrările de reabilitare a drumului de importanță regională, strada Spirin din orașul Cahul, monitorizate de autoritățile centrale
Anatolie Usatîi, Viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, a întreprins, zilele acestea, o vizită de monitorizare la proiectul "Reconstrucția drumului de importanță regională - strada Spirin, din orașul Cahul". Însoțit de Maria Culeșov, directorul ADR Sud, viceministrul s-a documentat cu mersul lucrărilor de reabilitare în cadrul acestui proiect important, pentru care în anul curent au fost alocate din mijloacele Fondului Național de Dezvoltare Regională peste 16 milioane lei.
11.11.2016
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Republica Moldova și India identifică oportunități de colaborare în vederea dezvoltării arhitecturii, urbanismului, locuințelor şi amenajării teritoriului
Ministrul Statisticii şi Implementării Programelor în India, Devaragunda Venkappa Sadananda Gowda, și viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatolie Zolotcov, au discutat, în după-amiaza zilei de ieri, oportunitățile colaborării bilaterale dintre Republica Moldova și India, în vederea dezvoltării arhitecturii, urbanismului, locuințelor şi amenajării teritoriului în ambele țări, informează Serviciul de presă al MDRC.
04.11.2016
|
|
|
|
Ce este Programul LEADER și care sunt avantajele lui?
Programul LEADER (Liaison Entre Actions de Developpment de I’Economie Rurale) face parte din iniţiațivele comunitare ale Uniunii Europene. Aceată iniţiativă s-a născut cu ocazia reformei Fondurilor structurale din 1989. Motorul de funcţionare al programului Leader, respectiv beneficiarul acestuia, este Grupul de Acţiune Locală (denumit în continuare GAL), care reprezintă parteneriate constituite între diverşi reprezentanţi ai sectorului socio-economic din teritoriul şi care determină direcţia de dezvoltare a regiunii.
04.11.2016
|
|
|
Estonia, gata să susțină dezvoltarea rurală a comunităților din Regiunea de Sud a Republicii Moldova
Programul LEADER este acea soluție europeană pe care, la moment, și Estonia o consideră oportună pentru Republica Moldova. Prin intermediul acestei abordări noi, de jos în sus, care presupune, mai întâi de toate, stabilirea și interconectarea parteneriatelor locale, identificarea nevoilor și întărirea capacităților de dezvoltare și implementare a strategiilor locale, comunitățile rurale din Moldova ar putea să se dezvolte mai dinamic, reușind să-și conserveze patrimoniul rural si cultural și să atingă o semnificativă creștere economică.
03.11.2016
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|