|
Prima - Publicații și resurse media - Arhiva noutăților - Tinerii din Republica Moldova pot obține granturi de până la 180 de mii de lei pentru dezvoltarea afacerilor
03.01.2020 1288 Accesări
Dacă ești interesat să-ți lansezi o afacere și nu știi de unde poți beneficia de suport, iată un program pentru tineri. ODIMM anunță înscrierea participanților la cea de-a III-a Etapă a Programului „START pentru TINERI: o afacere durabilă la tine acasă", care se va desfășura în perioada 03 ianuarie - 03 februarie 2020. La Concursul Proiectelor investiționale pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani, doar după ce au absolvit Etapa a II-a a Programului și care au fondat și conduc o întreprindere nou-înregistrată (< 1an), sub una din următoarele forme organizatorico - juridice:
Valoarea maximă a grantului constituie 180 de mii de lei, iar contribuția proprie este de minim de 20% din suma proiectului investițional. Pentru înregistrare în cadrul Programului solicitantul va prezenta dosarul ce va cuprinde următoarele documente:
Pentru mai multe detalii consultați Extrasul din Regulamentul Programului Start pentru Tineri. Menționăm că, Programul „START pentru Tineri" a fost lansat de ODIMM în februarie 2019 și este destinat tinerilor din Republica Moldova care își vor lansa propria afacere sau care conduc o întreprindere nou-înregistrată.
|