Prima   -  Presa   -  Noutăți - Consiliul Regional pentru Dezvoltare Sud își propune să fortifice rolul său și să impulsioneze astfel procesul de dezvoltare regională

Consiliul Regional pentru Dezvoltare Sud își propune să fortifice rolul său și să impulsioneze astfel procesul de dezvoltare regională

   
30.06.2017   903 Accesări  

ADR Sud, sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), cu suportul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" (MSPL), a desfășurat, joi, 29 iunie, la Cimișlia, un atelier de fortificare a rolului Consiliului Regional pentru Dezvoltare Sud în procesul de dezvoltare regională.

În cadrul acestuia, membrii CRD Sud, de comun cu experții Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și specialiștii ADR Sud, au discutat aprins despre necesitatea asumării pe deplin a unei implicări dinamice și responsabile în procesul de dezvoltare regională, a fortificării cooperării intercomunitare. Conștientizând nevoia unei abordări participative în procesul de luare a deciziilor cu impact pentru regiune și a producerii unei schimbări relevante în relațiile cu autoritățile publice centrale și cu angajații ADR Sud, aleșii regionali  au acceptat prin votul lor majoritar măsurile de intervenție propuse de experții GIZ, aprobând, ca prim pas, instituționalizarea comisiilor regionale sectoriale.

Directorul ADR Sud, Maria Culeșov, a salutat prezența membrilor CRD Sud la acest eveniment foarte important pentru buna desfășurare a activității Consiliului în vederea creșterii rolului acestei structuri în procesul de dezvoltare regională.

„Suntem bucuroși să vă salutăm astăzi în cadrul acestui atelier, unde ne propunem să discutăm un subiect destul de sensibil, dar foarte important, cum ar fi rolul CRD pentru Regiunea Sud. Ne dorim ca astăzi să ne atingem scopul propus inițial pentru ca pe viitor activitatea consiliului să corespundă așteptărilor noastre. Acest lucru va duce, negreșit,la generarea schimbărilor în dezvoltarea localităților din sudul țării și va impulsiona întreg procesul de dezvoltare regională", a specificat Maria Culeșov.

De asemenea, președintele CRD Sud, Nicolae Molozea, a venit cu un cuvânt de salut, exprimîndu-și convingerea că acest atelier este unul necesar pentru consolidarea componenței forului regional, cu atât mai mult cu cât partenerii externi susțin procesul de dezvoltare regională a Republicii Moldova, îl consideră unul oportun și manifestă deschidere, fiind gata să ne ofere finanțare. „Donatorii  insistă asupra abordării participative a problemelor, care, precum bine știm, există încă destul de multe în parcursul european de modernizare al țării noastre. Susțin crearea în cadrul CRD a comisiilor regionale sectoriale care, beneficiind de expertiză tehnică specializată, vor ajuta fiecare membru să poată lua decizii fondate și să clarifice multe din întrebările apărute pe parcursul activității în cadrul Consiliului", a declarat Nicolae Molozea.

În cele ce urmează, Petru Veveriță, consultant superior național în Planificare și Programare Regională al Agenției de Cooperare a Germaniei (GIZ), a prezentat membrilor CRD Sud rezultatele evaluării funcționalității CRD și asistența disponibilă pentru consolidarea rolului acestei structuri. „Acest atelier a fost inițiat pentru ca, împreună cu echipa de experți, să fie acordat un suport substanțial membrilor CRD Sud și să identificăm împreună opțiuni pentru găsirea soluțiilor de fortificare a rolului acestei structuri reprezentative", a subliniat Petru Veveriță, răspunzând, totodată, la multiplele întrebări care au parvenit din partea aleșilor regionali din sud.

Posibilitățile limitate ale CRD pentru luarea deciziilor, nivelul redus de implicare și lipsa motivării în participare, lipsa resurselor financiare pentru dezvoltarea capacităților, conlucrarea insuficientă a Consiliului cu instituțiile la nivel central și local sunt doar câțiva factori semnalați de către membrii CRD Sud.

În acest context, un alt expert național, Stela Corobceanu, a declarat că de către GIZ se urmărește crearea și consolidarea unor platforme pentru guvernare sectorială, structuri care, odată înființate, sub forma unor comisii regionale sectoriale și grupuri de lucru, vor dezbate proiecte de decizii, elaborând, totodată, recomandări pe marginea acestora, pentru a fi prezentate ulterior în cadrul ședințelor CRD Sud.

A fost specificat că viitoarele structuri vor avea drept atribuții examinarea și aprobarea priorităților dezvoltării regionale, promovarea proiectelor regionale în rândul donatorilor și investitorilor, examinarea, cu suportul experților independenți specializați, a Portofoliului de proiecte, a diferitor studii, analize și recomandări pentru cristalizarea unei viziuni regionale privind dezvoltarea sectorului respectiv.

În acest context, fiecare participant la eveniment a avut posibilitatea să se expună care sunt așteptările lui de la acest atelier de lucru, din partea mai multor actori regionali fiind exprimat interesul sporit față de rolul comisiilor regionale sectoriale și beneficiul pe care urmează să-l oblină cetățenii  de pe urma creării acestora.

În cele din urmă, dată fiind implicarea activă a membrilor Consiliului Regional pentru Dezvoltare Sud în discuțiile pe marginea conceptualizării comisiilor regionale sectoriale, precum și a aspectelor funcționale ale acestora, s-a convenit asupra formării a două comisii sectoriale - una în domeniul Aprovizionare cu Apă și Sanitație și alta în cel al Managementului Integrat al Deșeurilor. Drept următor pas, reprezentanții forului regional au trebuit să decidă asupra numărului de membri, precum și asupra componenței nominale a comisiilor respective.

În cadrul aceluiași atelier, membrii CRD Sud au dezbătutpe larg proiectul Regulamentului de funcționare a comisiilor regionale sectoriale propus de către experții GIZ, generând propuneri constructive pentru îmbunătățirea acestui document-cadru.

Pe final, ținem să precizăm că proiectul MSPL, care a sprijinit desfășurarea atelierului de lucru pentru membrii CRD Sud, este implementat de GIZ şi susținut financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul României, Guvernul Suediei, Uniunea Europeană și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).