Astăzi, 14 octombrie 2026, Agenția de Dezvoltare Regională Sud, Primăria satului Văleni și compania desemnată câștigătoare în urma procedurilor de achiziții publice - SRL „CONSTDRUM", au semnat contractul de antrepriză pentru una dintre componentele proiectului - construcția drumului de acces către Rezervația Biosferei Prutul de Jos - „Calea Șiviței".
Valoarea lucrărilor în cadrul acestei componente este de 10,78 milioane lei, și prevede construcția căii de acces cu o lungime de 2,2 km în variantă albă.
Proiectul „Văleni - hub turistic regional", estimat la aproximativ 25 milioane lei, prevede dezvoltarea și modernizarea infrastructurii turistice din satul Văleni și integrarea acesteia în trasee turistice naționale și internaționale, contribuind la creșterea atractivității turistice a regiunii.
Printre principalele intervenții planificate se numără:
- construcția drumului istoric „Calea Șiviței", cu o lungime de 2,2 km, care va facilita accesul către Rezervația Biosferei Prutul de Jos;
- renovarea podului de lemn, cu o lungime de 50 metri, parte a traseului turistic „Calea peștelui domnitorului Petru Rareș";
- construirea unei tabere regionale de meșteșuguri în intravilanul satului Văleni, dotată cu spații de cazare pentru 40 de persoane, zone de odihnă și agrement.
Toate aceste obiective vor fi integrate în trasee turistice naționale și internaționale, contribuind la valorificarea patrimoniului natural și cultural al zonei.
Beneficiarii direcți ai proiectului vor fi 10 autorități publice locale din Lunca Prutului de Jos, care gestionează trasee turistice comune, precum și comunitatea locală și operatorii economici din domeniul turismului. Proiectul va contribui, de asemenea, la dezvoltarea activităților culturale și turistice, inclusiv prin organizarea anuală a festivalului „TobaFest", un eveniment care atrage mii de vizitatori în zonă.
Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova, prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, cu contribuția comunității locale, și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud.

34 Accesări