print
Ședință de lucru în cadrul proiectului de extindere a rețelelor de canalizare din orașul Căușeni
06.11.2024
680 Accesări

Marți, 5 noiembrie 2024, a avut loc o ședință de lucru în cadrul proiectului „Asigurarea bunei funcționalități a stației de epurare prin extinderea rețelelor de canalizare și regionalizarea serviciului" din orașul Căușeni, unde au participat reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, beneficiarului - primăria orașului Căușeni, antreprenorul, managerul de proiect și responsabilul tehnic. Unul din subiecte fiind pregătirea și inițierea procedurilor de recepție la terminarea lucrărilor.

În prezent, lucrările sunt executate în proporție de 98 %, fiind construite 22,095 km de rețea de canalizare și montate cele 4 stații de pompare a apelor uzate (SPAU), care din punct de vedere tehnologic sunt testate și pot fi puse în operare către consumatorii casnici și non-casnici prin racordare la utilități. Astfel, un alt subiect a fost posibilitatea punerii în funcțiune cât mai curând a rețelelor și stațiilor de pompare. Urmează în perioada următoare a fi executate lucrări de amenajare a platformelor.

Implementarea acestui proiect va permite conectarea a 7654 de persoane din orașul Căușeni la sistemul de canalizare nou construit, regionalizarea serviciului de alimentare cu apă și canalizare pentru raioanele Căușeni și Ștefan Vodă, cu posibilitatea de a se extinde și furniza ulterior acces la servicii de salubrizare pentru circa 147 mii persoane - locuitori ai acestor 2 raioane.

Valoarea totală a proiectului conform contractelor de antrepriză este 62.517.178,85 MDL, din care 53.349.659,74 MDL (85,3360%) provin din Fondul național pentru dezvoltare regională și locală, iar 9.167.519,11 MDL (14,6640%) reprezintă contribuția primăriei orașului Căușeni.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud