print
Invitație către reprezentanții APL, mediului de afaceri, academic și societății civile din Regiunea de Dezvoltare Sud: contribuiți la viitorul inovării în regiune!
02.10.2024
2351 Accesări

Agenția de Dezvoltare Regională Sud lansează un apel către toți actorii relevanți: autoritățile publice locale, mediul de afaceri, academic și societatea civilă pentru a participa activ la procesul de elaborare a Studiului de specializare inteligentă pentru Regiunea de Dezvoltare Sud. Acest studiu este esențial pentru alinierea cercetării și inovării cu nevoile economice reale din regiune, contribuind astfel la creșterea competitivității și dezvoltarea sustenabilă.

De ce este importantă implicarea dumneavoastră? Studiul își propune să identifice și valideze domeniile prioritare și sub-domeniile de specializare a Regiunii de Dezvoltare Sud, acele sectoare cu cel mai mare potențial de creștere, pe baza resurselor și capabilităților locale. Implicarea dvs. va asigura că direcțiile de dezvoltare identificate reflectă cu adevărat nevoile și oportunitățile de creștere.

Cum puteți contribui? Este simplu! Vă invităm să completați chestionarul care poate fi accesat la următorul link: https://ee.kobotoolbox.org/woy0VJk1.

Opinia dumneavoastră este foarte importantă pentru dezvoltarea mediului de afaceri prosper al Regiunii, bazat pe cunoaștere și creștere economică.

Vă mulțumim anticipat pentru timpul și efortul depus!

Mai multe detalii despre elaborarea Studiului de Specializare Inteligentă pentru Regiunea de Dezvoltare Sud puteți accesa: aici

Elaborarea studiului de specializare inteligentă pentru Regiunea de Dezvoltare Sud a Republicii Moldova se desfășoară cu suportul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova", finanțat de Guvernul Germaniei și co-finațat de Uniunea Europeană și Guvernul Elveției, implementat de GIZ Moldova.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud