Au fost demarate lucrările de modernizare a Stației de epurare a apelor uzate din orașul Căușeni. Capacitatea totală a acesteia va fi de 5000 m3/24h, față de 2400 m3/24h cât este acum. De asemenea, în cadrul proiectului se planifică construcția a 10,4 km de rețea de canalizare în sectorul Căușenii Vechi al orașului Căușeni și conectarea acestuia, prin intermediul a două stații de pompare nou-construite, la stația de epurare.
Lucrările se desfășoară în cadrul proiectului de infrastructură "Modernizarea stației de epurare a apelor uzate din orașul Căușeni (etapa a II-a) și construcția sistemului de canalizare în sectorul Căușenii Vechi", implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud și finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).
Valoarea contractului de antrepriză este de circa 70,7 milioane de lei, dintre care 55,5 mln. lei vor fi alocați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, iar 15,2 mln. lei sau 20,7% constituie contribuția Consiliului Raional Căușeni.
Investiția are drept obiectiv general asigurarea unui mediu curat și sigur pentru locuitorii orașului Căușeni și a celor din 27 de localități rurale ale raionului, prin diminuarea impactului negativ al apelor netratate asupra mediului înconjurător și sănătății oamenilor.
Pentru buna derulare a lucrărilor prevăzute în documentația tehnică și în graficul de execuție, părțile implicate în procesul de implementare a proiectului - antreprenorul, managerul de proiect, responsabilul tehnic și specialiștii instituției implementatoare - ADR Sud, s-au reunit în cadrul unei ședințe de lucru pentru a stabili responsabilitățile și sarcinile care le revin.
Ca urmare a implementării proiectului „Modernizarea stației de epurare a apelor uzate din orașul Căușeni (etapa a II-a) și construcția sistemului de canalizare în sectorul Căușenii Vechi", 3 mii de locuitori ai sectorului Căușenii Vechi din orașul Căușeni vor fi conectați la o rețea modernă de canalizare și vor căpăta acces durabil la servicii și utilități publice de calitate. În total, circa 16 mii de locuitori ai orașului Căușeni vor căpăta acces direct, prin sistemul centralizat de canalizare, la stația de epurare modernizată.
În perspectivă, se prevede, de asemenea, extinderea serviciilor de deservire a instalaţiilor de epurare şi de evacuare a apelor uzate oferite de Întreprinderea „Apă Canal Căuşeni" în localităţile rurale ale raionului, fapt care va permite regionalizarea serviciilor publice și consolidarea parteneriatului dintre serviciul municipal de epurare a apelor uzate şi autorităţile publice din localităţile raionului Căuşeni.
Precizăm că proiectul privind „Modernizarea stației de epurare a apelor uzate din orașul Căușeni (etapa a II-a) și construcția sistemului de canalizare în sectorul Căușenii Vechi" este inclus în Documentul Unic de Program 2022-2024. În anul 2022, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 6,5 mln. lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate în cadrul proiectului nominalizat.
Primele lucrări de reconstrucție și modernizare a Stației de epurare a apelor uzate din orașul Căușeni, cu un cost total de circa 46 de milioane de lei, au fost executate în perioada anilor 2020-2021, fiind realizate prin intermediul proiectului „Construcția sistemului de canalizare în sectorul Valul lui Traian și modernizarea stației de epurare a apelor uzate din orașul Căușeni", implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.