Moldova, de-o parte și de alta a Prutului, este locul care păstrează amintirea secolelor, colțul pitoresc al Europei cu numeroase locuri frumoase, monumente istorice, arheologice și culturale. Patrimoniul cultural al acestor locuri a fost format de numeroase culturi, iar pe parcursul veacurilor meșteșugurile au suferit transformări dependente de curentele culturale și dezvoltarea științifică. Meșteșugurile reprezintă o parte a identității noastre naționale, care menține vie legătura spirituală cu generațiile anterioare. Cea mai bună modalitate de a proteja acest sector important al economiei și al exprimării culturale este abordarea activității de meșteșugărit ca pe o activitate de antreprenoriat prin dezvoltarea competențelor antreprenoriale și de marketing ale meșterilor populari.
În acest context, Agenția de Dezvoltare Regională Sud din Republica Moldova în parteneriat cu Asociatia ,,ART - Meșteșugurile Prutului" din Iași, România au implementat proiectul "Renașterea meșteșugurilor populare autentice - moștenire culturală comună ca punct focal pentru dezvoltarea economică și turistică durabilă", finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului de Vecinătate (ENI) în cadrul Programului Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020.
Proiectul și-a propus să consolideze cooperarea în sectorul meșteșugăresc prin crearea unui cadru în transferul de cunoștințe și experiență între ambele țări, cu un accent special pe îmbunătățirea potențialului turistic de menținere a tradițiilor în viață. În plus, încurajarea transferului se bazează pe o abordare triplă: între țările proiectului, între partenerii proiectului și între experți și formatori în domeniu.
Obiectiv general: Îmbunătățirea potențialului turistic din regiunea de sud a zonei transfrontaliere cu o nouă activitate economică, legată de meșteșugurile tradiționale, ca modalitate de creștere a veniturilor din activitățile turistice și de păstrare a codului genetic al identității naționale a comunităților de pe ambele părți ale râului Prut, care au moștenit tezaurul cultural comun ca urmare a evolutiei istorice.
Obiectiv Specific 1. Cooperarea transfrontaileră sporită între 3 entități din Republica Moldova și Romania pentru promovarea valorii culturale comune ca atracție turistică și transferul între generații a patrimoniului cultural tradițional pe parcursul implementării proiectului.
Obiectiv Specific 2. Promovarea spiritului asociativ al min. 10 meșteri din regiunea de dezvoltare sud a Republicii Moldova și 10 din județele Galați și Vaslui, Romania și cultura parteneriatului pe lanțul valoric (hoteluri, alte unități turistice, agenții de turism și alte părți interesate) pentru valorificarea economică a moștenirii culturale tradiționale și creșterea atractivității turismului în zona transfrontalieră.
Grupul țintă:
- 20 meșteri populari mai puțin cunoscuți din aria proiectului,
- 24 tineri cu vârste cuprinse intre 15-19 ani, interesati să învețe arta meșteșugurilor populare autentice;
- 3 instituții implicate în activitățile proiectului (2 din Republica Moldova, 1 din România).
Beneficiarii finali:
Peste 200.000 de turiști
Peste 1.300.000 de locuitori din zonele de implementare a proiectului, printre care:
- Locuitorii Regiunii de Dezvoltare Sud din Republica Moldova, reprezentând peste 500.000 de persoane din 6 raioane și 10 orașe.
- Locuitori din județul Vaslui (300.000) și județul Galați (500.000).
Va prezentam în continuare principalele activitati desfasurate in implementarea proiectului, cu impact major în realizarea obiectivelor descrise mai sus.
Informatie_privind_implementarea_proiectului_CRAFTS.pdf