print
Proiectul cu privire la modificarea Legii 438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova a fost votat în lectură finală
04.11.2021
971 Accesări

Parlamentul a aprobat astăzi, în lectură finală, proiectul de lege cu privire la modificarea Legii438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova. Proiectul propune amplificarea accentelor politicii de dezvoltare regională incluzând toate regiunile Republicii Moldova, nu doar cele mai puțin dezvoltate.

Astfel, în proiect este reformulat obiectivul general al dezvoltării regionale: creșterea competitivității și dezvoltării durabile a fiecărei regiuni, ajustarea disparităților și creșterea calității vieții cetățenilor.

De asemenea se propune evidențierea obiectivelor specifice ale dezvoltării regionale: creșterea competitivității și ocupării forței de muncă a regiunilor; sporirea coeziunii teritoriale și prevenirea excluziunii; asigurarea condițiilor instituționale și legale pentru implementarea unei guvernanțe colective, care implică nivelul național, regional și local în parteneriat cu sectorul privat și asociativ.

Proiectul mai prevede atribuirea mai multor funcții Agențiilor de dezvoltare regională, de exemplu, cele de elaborare a strategiilor și programelor regionale de dezvoltare.

Se propun schimbări în ceea ce privește aprobarea structurii și componenței, dar și atribuțiile Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale, precum ale Consiliului regional pentru dezvoltare.

De asemenea, se exclude prevederea de alocare a mijloacelor Fondului Național pentru Dezvoltare Regională în mod prioritar zonelor defavorizate din regiunile de dezvoltare, urmărindu-se competitivitatea tuturor regiunilor și dezvoltarea economică a acestora.

PROIECTUL de lege pentru modificarea Legii privind dezvoltarea regională în Republica Moldova a fost elaborat de Guvern și înregistrat în Parlament la 1 octombrie 2020.

Documentul a fost votat în lectura a doua de către 76 de deputați.

 

 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud