print
Proiectul USAID/APM acordă granturi pentru finanțarea activităților de creare și implementare a parteneriatelor pentru dezvoltarea forței de muncă în sectorul agricol de înaltă valoare
21.11.2019
739 Accesări

Data publicării: 31 octombrie 2019

Data limită: 23 decembrie 2019

Proiectul USAID Agricultură Performantă în Moldova (APM) lansează un apel pentru finanțare prin granturi pentru desfășurarea activităților inovatoare în vederea implementării parteneriatelor pentru dezvoltarea forței de muncă în sectorul agricol de înaltă valoare. Finanțarea poate fi solicitată de instituțiile de învățământ, asociațiile industriale, ONG-urilor și sectorului privat.

Bugetul total pentru acest apel de granturi este de 700,000.00 MDL, iar suma acordată pentru fiecare grant va varia între 150,000.00-350,000.00 MDL, dar va depinde de activitățile de grant propuse și negocierea finală.

Activitățile ilustrative potențiale care pot fi sprijinite în cadrul acestui apel de granturi sunt:

  • Parteneriate instrucționale pentru desfășurarea stagiilor de practică între instituții de învățământ- companii private;
  • Inițiative pentru crearea stagiilor de practică și ucenicii sau alte oportunități educaționale integrate, plasând tinerii în companii agricole de producere, companii IT care activează și în domenii aferente agriculturii, furnizori de echipamente și utilaj agricol, etc.;
  • Programe de formare sau inițiative de formare de scurtă durată („Tabere de instruire") pentru formarea la tineri a competențelor specifice solicitate de sectorul privat (precum ar fi GLOBAL G.A.P., administratori/manageri responsabili pentru implementare sau specialiști în marketing), care la rândul lor sunt de acord să angajeze participanți care finalizează programul de formare;
  • Programe educaționale/ Formare profesională continuă pentru angajații companiilor care implementează tehnologii și practici inovatoare în sectorul agricol cu valoare înaltă;
  • Activități de consolidare a competențelor "soft" (abilități sociale, aptitudini de comunicare, gândire complexă, negociere, soluționarea problemelor) orientate spre tineri, ca inițiative extra curriculare cu implicarea instituțiilor de învățământ și a companiilor din sectorul privat;
  • Startup-uri cu inițiative de mentorat, prin conectarea tinerilor cu oamenii de afaceri din regiunile respective și/sau pentru a iniția în parteneriat cu instituțiile financiare activități bilateral avantajoase;
  • Incubator agribusiness (în domeniul agricol), care ar oferi studenților și tinerilor posibilitatea de a elabora planuri de afaceri, de a stabili legături cu oamenii de afaceri din sectorul privat, de a avea acces la resursele funciare, furnizori din domeniu și instituții financiare;
  • Evenimente pentru tineri / studenți (de ex: conferințe, concursuri de aptitudini, hackathoane etc.) cu implicarea companiilor private și/sau evenimente pentru a promova parteneriate între instituții de învățământ și companii private;
  • Activități generatoare de venit (de ex: elaborarea și implementarea cursurilor de scurtă durată, a serviciilor pentru agricultori) inițiate de școlile agricole în parteneriat cu companiile private;
  • Platforme regionale de comunicare pentru dezvoltarea forței de muncă/a dialogului social/ mese rotunde care implică instituții de învățământ agricol, entități reprezentante ale pieței muncii, companii private și/sau administrații locale.

Aceste activități urmează să contribuie la angajarea (și menținerea) mai multor tineri în sectorul agricol de înaltă valoare (mere, fructe sâmburoase, struguri de masă, pomușoare, miere, legume de câmp pentru prelucrare) și/sau să îmbunătățească practicile educaționale în baza nevoilor sectorului privat.

În scopul demonstrării angajamentului față de activitate, este necesară o contribuție din partea solicitantului a cel puțin:

  • 10% din valoarea totală a activității pentru organizațiile non-profit și instituțiile educaționale.
  • 30% din valoarea totală a activității pentru companiile comerciale.

Întrebările pot fi adresate la adresa de email:  [email protected] 

Pentru detalii și pachetul complet al aplicației  accesați Google Drive: https://drive.google.com/open?id=179TQt5QqSgaioOsBBa5OX2ZHsaw7_CuC

 

 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud