Două proiecte de asistenţă tehnică au fost semnate luni, 29 iulie, de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO). Programele vor contribui la îmbunătățirea statisticii agricole și la promovarea produselor agroalimentare atât în țară, cât și peste hotare.
„Proiectele semnate astăzi vor fi orientate spre două direcţii principale: prima prevede suport ministerului pentru a implementa politica de promovare a produselor agroalimentare şi alta, provocatoare pentru noi, constă în asistenţa oferită Biroului Naţional de Statistică în vederea îmbunătăţirii statisticilor agricole, unde MADRM va fi un beneficiar indirect", a explicat ministrul de resort, Georgeta Mincu.
Potrivit oficialului, prin realizarea acestor două programe cu sprijinul FAO, se preconizează stabilirea capacităţilor administrative şi instituţionale pentru a favoriza accesul producătorilor autohtoni pe pieţele străine, în special cele din Uniunea Europeană. De asemenea, FAO va susţine guvernul de la Chişinău în evaluarea datelor ultimului recensământ agricol, din anul 2011, selectarea indicilor statistici relevanţi, ceea ce va fi o etapă de pregătire pentru următorul recensământ agricol care va avea loc în 2020.
La rândul său, Raimund Jehle, reprezentantul FAO în Republica Moldova, a apreciat cooperarea productivă de mai mulţi ani cu ţara noastră. „Lansăm încă două proiecte ce reprezintă noi posibilităţi pentru sectorul agroalimentar din Republica Moldova, concentrându-ne asupra domeniilor importante în dezvoltarea managementului resurselor naturale şi creşterea competitivităţii producătorilor locali. Moldova este pe o cale foarte bună şi sperăm că în urma implementării acestor programe vom identifica noi istorii de succes în agricultură", a specificat Raimund Jehle.
În prezent, colaborarea Republicii Moldova cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie este bazată pe programul de ţară pentru perioada 2016-2019 şi are trei priorităţi - creşterea competitivităţii sectorului agricol, promovarea agriculturii durabile şi dezvoltării rurale, îmbunătăţirea capacităţilor în gestionarea resurselor naturale şi managementului dezastrelor naturale.
În ultimii doi ani, FAO a asigurat ţării noastre sprijin prin implementarea mai multor proiecte la nivel naţional şi cinci proiecte la nivel regional, axate pe siguranţa alimentelor, sănătatea animalelor şi plantelor, protecţia împotriva secetei.