print
Maria Culeșov, directorul ADR Sud, a vorbit la Kiev, în cadrul Conferinţei Țărilor Parteneriatului Estic, despre rolul Agențiilor de Dezvoltare Regională din Republica Moldova în asigurarea dezvoltării durabile și a stabilității economice
22.11.2018
916 Accesări

Maria Culeșov, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud, participă în aceste zile, împreună cu alți reprezentanți ai APL și OSC din Republica Moldova, la Conferinţa Țărilor Parteneriatului Estic "Municipalităţi - pentru o creştere durabilă", care se desfășoară în perioada 22-23 noiembrie 2018, la Kiev, Ucraina.

În cadrul acestui eveniment de anvergură, organizat la nivel înalt de două iniţiative majore ale Uniunii Europene pentru Țările Parteneriatului Estic - "Acordul primarilor" și "Primarii pentru creștere economică", au fost abordate subiecte ce țin de rolul autorităților publice locale și al Agențiilor de Dezvoltare Regională din Republica Moldova în asigurarea dezvoltării durabile, a stabilității economice și a adaptării la schimbările climatice.

În această ordine de idei, Maria Culeșov a comunicat participanților din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina  despre faptul că Agențiile de Dezvoltare Regională din Moldova au fost, pe parcursul existenței sale, actori foarte activi în implementarea politicilor de dezvoltare regională și au implicat părțile interesate în activitățile ce contribuie la o  dezvoltare locală durabilă.

Șefa ADR Sud a vorbit, în special, despre activitatea și misiunea instituției de dezvoltare regională pe care o reprezintă, despre cooperarea pe orizontală și verticală pe care a realizat-o ADR Sud, în decursul ultimilor ani, cu actorii de dezvoltare regională, proiectele implementate în comun cu APL, OSC, mediul de afaceri și partenerii externi, și rezultatele obținute în beneficiul regiunii si al comunităților care sunt parte componentă a acesteia.

Maria Culeșov a precizat că vine din Regiunea de Dezvoltare Sud a Republicii Moldovs și că ADR  este instituția nucleu, care promovează implementarea în teritoriu a politicii statului în domeniul dezvoltării regionale. De asemenea, ea a adus la cunoștința celor prezenți faptul că în Republica Moldova există, conform legislației, 6 regiuni de dezvoltare, dintre care la moment doar 4 sunt funcționale.

Directorul ADR Sud a adus exemple concrete de cooperare, care au dat rezultate reușite, printre care crearea, la nivel de regiune, a Comitetului de planificare strategică, care a participat nemijlocit la elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Regională Sud 2012-2016 și 2016-2020; crearea a șase Grupuri de Lucru Regionale Sectoriale (GLRS) în domenii aferente priorităților stabilite în strategia  regională, ca Aprovizionare cu Apă și Canalizare, Managementul Deșeurilor Solide, Drumuri Regionale și Locale, Eficiență Energetică, Economie și Turism, și elaborarea, în cadrul unui proces participativ, a Programelor Regionale Sectoriale, precum și a conceptelor de proiecte rezultate din aceste programe.

Așa, potrivit Mariei Culeșov, în perioada 2014-2017 la nivel de regiune au fost elaborate 6 Programe Regionale Sectoriale (PRS), în care a fost stabilită viziunea de dezvoltare a sectoarelor respective pe termen mediu. După care, de asemenea într-un mod participativ, cu implicarea membrilor GLRS din rândul ADR Sud, APL, OSC, mediului academic si antreprenorial, au fot elaborate 18 Concepte de proiecte viabile (CPV), dintre care 6 au obținut finanțare din sursele UE în valoare totală de circa 12 milioane de euro. Printre acestea se numără 3 proiecte din domeniul AAC în valoare totală de circa 8 mln. de euro, 2 proiecte din domeniul EE în valoare totală de circa 3,7 mln euro și un proiect din domeniul dezvoltării economice în valoare de circa 300 de mii de euro.

„Este de remarcat faptul, că unul din aceste proiecte, și anume "Poarta de Sud a Moldovei deschisă pentru promovarea afacerilor și investițiilor ", este finanțat de UE în cadrul inițiativei "Primarii pentru creștere economică". În cadrul acestui proiect avem un parteneriat larg între ADR Sud, ODIMM și cele opt Consilii raionale, care sunt parte componentă a Regiunii de Dezvoltare Sud. Aria de acoperire a proiectului este întreaga regiune de dezvoltare sud. Beneficiari direcți vor fi Întreprinderile Mici și Mijlocii din regiune, potențialii antreprenori, autoritățile publice locale, precum și, indirect, întreaga populație din regiune", a ținut să menționaze Maria Culeșov, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud. 

 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud