Maria Culeșov, directorul ADR Sud, și specialiștii Secției proiecte din cadrul instituției au întreprins o vizită de monitorizare în satul Hârtop, raionul Cimișlia, pentru a verifica cum decurg lucrările în cadrul proiectului investițional "Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin conectarea localităților și a drumurilor locale de pe coridorul 20 - RD Sud, R34-Sîrma-Tomai-Sărăteni-Hârtop-la rețeaua de drumuri naționale", implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud, din mijloacele Fondului Național de Dezvoltare Regională.
Proiectul, în valoare de circa 38 milioane lei, a fost selectat în cadrul celui de-al treilea concurs al propunerilor de proiecte, desfășurat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (anterior Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor) și inclus prin Hotărâre de Guvern în Documentul unic de program pentru anii 2017-2020.
În cadrul proiectului dat se prevede reabilitarea unei porțiuni de drum local de o lungime de 2,02 kilometri din centrul satului până la drumul național R3 și construcția a 3.1 km de drum nou între localitățile Mereni și Hârtop, care va contribui direct la îmbunătățirea infrastructurii rutiere din regiune.
Actualmente, la fața locului se desfășoară masiv lucrări de terasament, și anume: operatorul economic execută operații de aducere la cotă a patului drumului, de întindere în straturi și compactare a pământului și diferitelor straturi rutiere până la straturile de fundație a drumului care urmează a fi construit. Concomitent, constructorii montează bordurile la porțiunea de drum din centrul satului, aflată în plin proces de reabiltare. Lucrările sunt executate de firma "ACIT-TRANS" SRL, director Gheorghe Negură.
"Sperăm că promisiunile care au fost făcute de noi beneficiarilor, și anume locuitorilor satelor Hârtop și Mereni ale comunei Hârtop, precum și din alte localități ale raionului Cimișlia - Albina, Fetița, etc. în timpul cel mai apropiat se vor realiza. Având drumuri bune, calitative, oamenii vor avea o mai mare siguranță la trafic, un acces mai facil la utilități și servicii. Totodată, se va îmbunătăți simțitor situația social-economică a unităților teritorial-administrative din zonă și a regiunii în general", este de părere Maria Culeșov, directorul ADR Sud.
"Necesitatea implementării acestui proiect este mai mult decât primordială, deoarece zona economică Hârtop-Mereni este specializată în agricultură și industrie agricolă, astfel economia regiunii este dependentă de buna funcționare a transporturilor și rețelelor de drumuri pentru acces la piețele de desfacere.", afirmă, la rândul său, Vladimir Medoni, primarul comunei Hârtop.
Proiectul investițional "Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin conectarea localităților și a drumurilor locale de pe coridorul 20 - RD Sud, R34-Sîrma-Tomai-Sărăteni-Hârtop-la rețeaua de drumuri naționale", implementat cu suportul Fondului Național de Dezvoltare Regională, își propune asigurarea unei conectivități durabile între localitățile cu potențial economic avansat din Regiunea de Dezvoltare Sud, contribuind astfel la ridicarea potențialului economic al localităților vizate în proiect și având impact pozitiv asupra fluxurilor de investiţii în regiune.