Astăzi, 14 iunie 2017, Maria Culeșov, directorul ADR Sud, însoțită de specialiștii Secției management proiecte a instituției, Andrei Tomescu și Nicolae Cotruță, au efectuat o vizită de monitorizare în cadrul proiectului de dezvoltare regională "Construcția drumului intercomunitar Feștelița - Marianca de Jos - Ștefan Vodă și asigurarea conexiunii cu drumul național R30 Chișinău - Căușeni - frontiera cu Ucraina", aflat în implementare începând cu luna mai 2017.
La locul implementării proiectului, și anume în satul Feștelița, raionul Ștefan Vodă, împreună cu beneficiarul acestuia, reprezentat de primarul localității, Nicolaie Tudoreanu, cu managerul de proiect, Andrei Rusnac, specialiștii ADR Sud au verificat mersul și volumele lucrărilor executate de compania „ACIT-TRANS", progresul fizic al proiectului şi a managementului de proiect.
Vizita de monitorizare a fost efectuată cu scopul ca ADR Sud, în calitate de instituție responsabilă de implementarea proiectului, să se asigure de faptul că proiectul progresează fizic, în conformitate cu calendarul activităţilor inclus în contractul de finanţare.
Totodată, aceasta și-a propus să asigure o comunicare strânsă între toți actorii implicați în construcția drumului intercomunitar Festelița-Marianca de Jos, comunicare care să conducă la o bună conlucrare în vederea implementării cu succes a proiectului, și anume la realizarea tuturor indicatorilor prevăzuţi în contractul de finanţare.
Proiectul "Construcția drumului intercomunitar Feștelița - Marianca de Jos - Ștefan Vodă și asigurarea conexiunii acestuia cu drumul național R30 Chișinău - Căușeni - frontiera cu Ucraina" este finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională și are o valoare totală de 23 200 000,00 lei. Acesta prevede construcția drumului intercomunitar Feștelița-Marianca de Jos - Ștefan Vodă, cu lungimea de 3,5 km, și interconectarea rețelei de drumuri locale cu drumul național R30, Chișinău - Căușeni - Ștefan Vodă - Ucraina.
În calitate de parteneri ai Consiliului local Feștelița, care participă în cadrul acestui proiect cu o contribuție proprie de 200 de mii de lei, figurează entitățile publice Consiliul Raional Ștefan Vodă, primăriile satelor Marianca de Jos, Copceac, Alava, Volintiri, Semionovca și Brezoaia.
Printre beneficiarii proiectului se numără circa 13 mii de locuitori ai satelor partenere (Feștelița și Marianca de Jos), populația raionului Ștefan Vodă (acces direct pentru circa 20 mii de locuitori), circa 1000 de întreprinderi agricole, 13 întreprinderi industriale, 60 de întreprinderi comerciale, oficiile medicilor de familie din satele Feștelița, Marianca de Jos și Alava, 20 de instituții publice, inclusiv gimnaziul și Școala de artă "Maria Bieșu" din satul Feștelița.
Precizăm că durata implementării proiectului "Construcția drumului intercomunitar Feștelița - Marianca de Jos - Ștefan Vodă și asigurarea conexiunii cu drumul național R30 Chișinău - Căușeni - frontiera cu Ucraina" este de 24 de luni conform cererii de finanțare. Atreprenorul „ACIT-TRANS" SRL s-a angajat să execute lucrările de construcție a drumului nominalizat în decursul a opt luni de zile, încadrându-se în limitele sumei de 19 milioane 74 mii de lei.