Săptămâna curentă a început, pentru angajații Agenției de Dezvoltare Regională Sud, cu organizarea mai multor ședințe de deschidere a ofertelor în cadrul licitațiilor publice desfășurate, conform legislației în vigoare, în cadrul proiectelor investiționale aprobate spre finanțare din FNDR, care urmează a fi implementate începând cu anul 2017.
Astfel, dis-de-dimineață, la sediul ADR Sud s-au prezentat pentru a participa la deschiderea ofertelor în cadrul licitației publice 17/00948 pentru contractarea lucrărilor în cadrul proeictului "Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin conectarea localităților și a drumurilor locale de pe coridorul 20-RD Sud, R34 - Sîrma - Tomai - Sărăteni -Hîrtop - la rețeaua de drumuri naționale R3" reprezentanții a 5 companii de proiectare.
Același număr de participanți s-au înscris în cursa pentru obținerea dreptului de executare a lucrărilor în cadrul unui alt proiect de infrastructură a drumurilor, și anume a celui privind „Construcția drumului intercomunitar Feștelița - Marianca de Jos - Ștefan Vodă și asigurarea conexiunii cu drumul național R 30 Chișinău - Căușeni - frontiera cu Ucraina".
Deschiderea ofertelor s-a efectuat în prezenţa membrilor comisiei de licitaţie şi a reprezentanţilor ofertanţilor.
La deschiderea licitaţiei, în calitatea sa de preşedinte al comisiei de licitaţie, Maria Culeșov, directorul ADR Sud, a anunţat clar mai întâi numele ofertanţilor, după care a deschis plicurile.
În continuare, au fost aduse la cunoștință valorile ofertelor, propunerile de oferte alternative, inclusiv valorile şi caracteristicile principale ale acestora, existenţa garanţiilor de participare solicitate și alte detalii pe care comisia de licitaţie le-a considerat importante și necesare.
După deschiderea ofertelor şi anunţarea ofertanţilor, comisia de licitaţie a transmis, spre semnare, membrilor comisiei de licitaţie şi reprezentanţilor ofertanţilor, procesele-verbale cu consemnarea tuturor datelor despre fiecare participant.
În zilele următoare, Comisia de licitaţie va purcede la verificarea modului în care fiecare ofertă răspunde cerinţelor prevăzute în documentele licitaţiei şi, ulterior, va trece la examinarea, clarificarea şi evaluarea în detaliu a ofertelor.