print
Consultări publice pe marginea proiectului Strategiei de Dezvoltare Regională Sud 2016-2020
23.12.2015
2273 Accesări

Agenția de Dezvoltare Regională Sud inițiază procesul de consultări publice pe marginea proiectului Strategiei  de Dezvoltare Regională Sud 2016-2020.

Strategia de Dezvoltare Regională Sud 2016-2020 este principalul document de politici publice care trasează direcțiile de dezvoltare a regiunii pe următorii 5 ani. SDR Sud 2016-2020 asigură continuitatea documentelor strategice regionale și anume a SDR Sud 2010-2016.

Pentru încadrarea în contextul național al politicii de dezvoltare regională SDR Sud 2016-2020 este corelată cu Strategia Națională de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020, fiind asigurată armonizarea documentelor la nivel de obiective strategice, obiective specifice și măsuri. Concomitent, SDR Sud este elaborată în strânsă corelare cu strategiile sectoriale din domeniile prioritare dezvoltării regionale.

Proiectul SDR Sud 2016-2020 a fost elaborat de către specialiștii ADR Sud cu suportul Comitetului pentru Planificare Strategică în RDS și a experților contractați de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Sugestiile, comentariile și propunerile pe marginea proiectului documentului  le puteți expedia în adresa Agenției de Dezvoltare Regională Sud [email protected] până în data de 04 ianuarie 2016, ora 12.00.

Ședința de consultare publică a documentului propus va fi organizată pe data de 05 ianuarie 2016 în sala de ședințe a Consiliului raional Cimișlia.

Pentru informații suplimentare contactați Tatiana Aramă, șef secție planificare strategică și programare ADR Sud, tel : 0241-21150 și 060011717

Proiectul strategie poate fi descărcat aici->Proiectul_SDR_SUD_2016-2020.pdf

 

 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud