La 3 martie curent, la Ștefan Vodă a avut loc o ședință de lucru în cadrul spitalului raional, unde s-a prezentat varianta preliminară a Conceptului de Proiect Viabil. Obiectivul principal al întîlnirii fiind dezvoltarea unui proiect complet de renovare termică a spitalului raional, cu scopul de a reduce substanțial consumul anual de energie și costurile operaționale.
La ședință au participat membrii grupului din care fac parte reprezentanți ai Consiliului raional Ștefan Vodă, spitalul raional, experți și consultantul GIZ (Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei) și specialistul Agenției de Dezvoltare Regională Sud. Aceștia au stabilit activitățile care urmează a fi întreprinse, de asemenea au clarificat și unele aspecte de ordin tehnic.
În cadrul ședinței, s-a discutat despre situația tehnică existentă a clădirii:
• Acoperișurile cu stratul hidroizolant este deteriorat;
• Pereții exteriori (parțial) sunt îmbibați cu apă;
• Calitatea aerului din interior este rea iar mai multe camere sunt afectate din cauza umidității mari;
• Starea tehnică a ferestrelor este nesatisfăcătoare;
• Instituția dispune de acces limitat la apă caldă menajeră.
Pentru acest proiect experții GIZ , au identificat măsuri de renovare care includ renovarea termică a tuturor pereților exteriori cu plăci de izolare (vată minerală) de 12 cm; construirea și montarea copertinelor; înlocuirea tuturor ferestrelor/ușilor exterioare ; renovarea acoperișurilor plate pentru blocul 1/2 (grosimea izolației în medie 16 - 18 cm; izolarea termică a plafonului subsolului cu plăci de izolare de 12 cm; instalarea unui sistem de ventilare (3 unități de ventilare centralizate vor fi amplasate pe acoperișul plat al blocului 1) și o substație termică cu o capacitate de aproximativ 300 kW; instalarea unui sistem de protecție solară pe fațada SE și SV;construirea unui sistem de management a apei pluviale (conectarea la sistemul de canalizare centralizat).
In cele ce urmează, membrii Grupului de Lucru pe proiect vor definitiva Conceptul de Proiect Viabil.
Reamintim că aceste activități au loc cu sprijinul Guvernului Suediei și a Uniunii Europene.