La Leova a avut loc o ședință de lucru privind planificarea acțiunilor următoare în carul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale de aprovizionare cu apă și canalizare în raionul Leova”.
La ședință au participat șeful Direcție Generală Dezvoltare Regională, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, dnul Valerian Bînzaru, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud), dna Maria Culeșov, reprezentanți ai APL II din Leova, inginerul de proiect și consultantul GIZ (Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei).
În cadrul ședinței s-a discutat asupra acțiunilor care urmează a fi întreprinse în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor de aprovizionare cu apă în raionul Leova”, a componentei ”Investiții în optimizarea infrastructurii pentru prestarea serviciilor publice locale” și identificarea soluțiilor optime.
S-a constatat că, Studiul de Fezabilitate în variantă preliminară a fost transmis către Consiliul Raional Leova (CR), care împreună cu specialistul ADR Sud și consultantul GIZ, urmează să analizeze măsura în care prevederile documentației tehnice ”Apeductul magistral Leova-Iargara” corespund cu cele ale Studiului de Fezabilitate iar constatările efectuate vor fi transmise către proiectant spre a fi examinate și incluse în documentația de proiect.