print
La Leova se discută despre Eficiență Energetică
29.01.2015
3396 Accesări

/29.01.2015/Leova/ În orașul Leova a avut loc o ședință de lucru, în vederea clarificării unor aspecte întîmpinate în elaborarea proiectului de eficientizare energetică a liceului  ”L. Tolstoi/C. Spătaru”.

La eveniment au participat reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ministerul Educației, Consiliul Raional și primăria Leova, administrația liceului, experții GIZ și  specialiștii ADR Sud.

În debutul ședinței, Dorin Andros, șef al Direcției politică și cooperare regională din cadrul MDRC, a menționat că ”ședința de astăzi este rezultatul unei munci asidue desfășurate pe parcursul anului 2014, începînd cu aprobarea Programului Regional Sectorial în Eficiență Energetică de către Consiliul Regional de Dezvoltare Sud, și sperăm ca toate activitățile pe care ni le-am propus în acest raion să meargă cu pașii doriți”.

                              

În cadrul evenimentului  s-a făcut o retrospectivă a sectorului de Eficiență Energetică (EE), s-a discutat progresul în elaborarea proiectului liceului ”L. Tolstoi/C. Spătaru”, provocările legate de sistemul de management al instituției și perspectivele de utilizare a bazinului de înot care se află în incinta liceului.

Experții GIZ au propus varianta de colectare și evacuare a apelor pluviale către sistemul urban de colectare a apelor pluviale, la fel au prezentat și aspecte tehnice de intervenție asupra clădirii care se concentrează în reabilitarea termofizică a anvelopei clădirii în succesiunea următoare: acoperiș tip terasă, pereții exteriori și subsol.

                            

În acest context, bazinul de înot reprezintă o potențială punte termică care ar compromite lucrările de izolare termică a clădirii. Urmează ca în timpul apropiat, reprezentanții APL să confirme angajamentul de a repara și utiliza pe viitor bazinul de înot.

   

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud