Chișinău/16 decembrie 2014/ Semnarea Memorandumurilor de Înțelegere cu privire la implimentarea măsurilor de modernizare a serviciilor publice locale in sectoarele Aprovizionare cu Apă și Canalizare, Eficiență Energetică și Managementul Deșeurilor Solide, cu finanțare din Fondul German pentru investiții.
Șase memorandumuri de înțelegere pentru sprijin în mărime de 6,45 milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare regională au fost semnate la 16 decembrie 2014 de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) și consiliile raionale și primăriile comunităților beneficiare. Proiectele acoperă sectoarele: aprovizionarea cu apă și canalizare, managementul deșeurilor solide și eficiența energetică a clădirilor publice.
Suportul german a fost oferit prin intermediul proiectului GIZ "Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova".
Fiecare memorandum de înțelegere pentru proiectele susținute a fost semnat și de Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR), care se vor ocupa de achiziții și vor monitoriza investițiile. Cele 6,45 milioane de euro vor fi investite în 2015, în 2014 fiind deja demarate mai multe achiziții publice.
Pentru Regiunea de Dezvoltare Sud, directorul ADR Sud, dna Maria Culeșov, a semnat un memorandum în sectorul aprovizionării cu apă și canalizare, în raionul Cahul. Astfel, va fi construit sistemul de canalizare în satul Roșu, raionul Cahul și va fi reabilitată stația de tratare a apelor din orașul Cahul.
În domeniul managementului deșeurilor solide, urmează a fi construit un Centrul Intercomunitar de Management al Deșeurilor Solide în satul Parcani, raionul Șoldănești. Totodată, va fi reabilitat blocul de compactare a deșeurilor din orașul Șoldănești. De aceste investiții vor beneficia aproximativ 45 de mii de locuitori din 23 localități din raionul Șoldănești și 4 din raionul Rezina.
În sectorul eficienței energetice a clădirilor publice, vor fi efectuate investiții de optimizare a consumului de energie la două spitale raionale din Orhei și Nisporeni, precum: lucrări de termoizolare, instalarea punctelor termice. În aceste instituții va fi implementat un sistem inteligent de management al energiei și va fi instruit corespunzător personalul.
Pe lângă investițiile în infrastructură, suportul german vine să contribuie la ajustarea planurilor și programelor locale pe sectoarele respective, la intensificarea cooperării localităților pentru prestarea în comun a serviciilor, la dezvoltarea capacităților operatorilor de servicii și la informarea și conștientizarea populației.
Proiectul "Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" este implementat de GIZ și este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României și Uniunea Europeană.