print
Cooperarea Intercomunitară – instrument al politicii de Dezvoltare Regională
05.06.2012
1961 Accesări

Costești│Ialoveni│05-06 iunie - Prima Conferință Națională în domeniul Cooperării Intercomunitare

,,Programul Guvernului Republicii Modova cuprinde într-un mod destul de explicit și angajamentul ferm în vederea îmbunătățirii serviciilor publice prestate de către Autoritățile Publice din Moldova. Pentru a răspunde necesităților crescânde ale cetățenilor noștri și pentru a transforma  sistemul servicilor publice locale într-unul funcționabil, trebuie să ne asumăm riscuri care pot mai târziu să modifice forma democrației locale. Instrumentul de cooperare intercomunitară constă în capacitatea de a conlucra și de a învăța din exemplul țărilor europene." a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat  în deschiderea lucrărilor primei Conferințe Naționale în domeniul Cooperării Intercomunitare. Conferința, la care a fost prezent și directorul ADR Sud, Maria Culeșov, a adunat peste 100 de reprezentanți ai Autorităților Publice Locale și centrale (APL), ONG-urilor, Agențiilor de Dezvoltare Regională Sud, Centru și Nord, Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ministerului Mediului, Cancelariei de Stat și partenerilor internaționali de dezvoltare.

Scopul principal al conferinței îl constituie necesitatea de a coopera la nivel local și municipal pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor prin prestarea de servicii calitatitive, compatibile cu un trai decent. Evenimentul a subliniat importanța tot mai crescândă a parteneriatelor dintre comunități și a prestării de servicii publice la nivel regional. Aceasta duce la creșterea calității, la optimizarea costurilor întreprinderilor care prestează servicii precum apă și canalizare, gestionare a deșeurilor, și implicit, la scăderea tarifelor suportate de cetățeni.

Republica Moldova prezintă exemple de legături economice, sociale și umane foarte strânse, cooperarea intercomunitară, care a  devenit un imperativ pentru timpurile de austeritate în care ne aflăm, poate înteți aceste legături și crea cooperare în domeniul managementului deșeurilor, aprovizionării cu apă și canalizare, construcției drumurilor. Toate aceste servicii, odată regionalizate, sporesc calitatea prestării lor și blochează variațiile de preț.

Cooperarea intercomunitară se prezintă ca un instrument care poate consolida capacitatea administrativă a intituțiilor implicate, se aplică voluntar și nu afectează economia locală și oferă posibilitatea de a gestiona în comun obiective de infrastructură indivizibile.

 Actorii principali pot fi autoritățile centrale, locale, mediul asociativ, partenerii de dezvoltare, ONG - urile. Obstacolele pot apărea în cazurile în care nu există un cadru legal clar în domeniu, este absentă cultura de cooperare între APL -uri, lipsesc cunoștințele, capacitățile și experiența în domeniu.

Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel Răducan, s-a referit totodată la oportunitățile pentru dezvoltare regională pe care le oferă cooperarea intercomunitară: „Cooperarea
intercomunitară va asigura dezvoltarea echilibrată a regiunilor și va îmbunătăți calitatea serviciilor de utilitate publică, iar promovarea acestora din perspectivă regională va eficientiza utilizarea resurselor și va dezvolta propuneri pentru modernizarea prestării serviciilor."

La conferință au fost prezentate studii de caz concrete ale unor comunități care au reușit să coopereze pentru a optimiza serviciile publice. Unul dintre ele este extinderea managementului integrat de colectare și stocare a deșeurilor solide din orașul Șoldănești în șapte localități rurale din raioanele Șoldănești și Rezina.  De asemenea, donatorii și-au expus viziunile, perspectivele, studiile, dar și un ghid în domeniul cooperării intercomunitare. Astfel, disponibilitatea de a susține inițiativele în domeniul cooperării intercomunitare a fost exprimată de: Kaarina Immonen, Coordonator Rezident al ONU; Ulvi Akhundlu, șeful oficiul Consiliului Europei în RM; Marian Szymanowicz, consultant superior GIZ; Jeff Bryan, director adjunct al USAID.

Conferința Națională în Domeniul Cooperării Intercomunitare este organizată de Cancelaria de Stat, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Programului Comun pentru Dezvoltare Locală Integrată, implementat cu susținerea PNUD, UN Women și sprijinul financiar al Guvernului Suediei, și Proiectului Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) de Susținere a Autorită

ților Locale din Moldova.

 

 

 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud