Prima   -  Publicații și resurse media   -  Arhiva noutăților - Sprijin din partea UE pentru autoritățile locale din Regiunea Sud. În cadrul Inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică”, mai multe comunități vor primi asistență și expertiză în elaborarea planurilor de dezvoltare economică locală

Sprijin din partea UE pentru autoritățile locale din Regiunea Sud. În cadrul Inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică”, mai multe comunități vor primi asistență și expertiză în elaborarea planurilor de dezvoltare economică locală

   
17.01.2018   1093 Accesări  

Asistați de experții naționali, administrațiile publice locale din Regiunea de Dezvoltare Sud, care au aderat la Inițiativa "Primarii pentru Creștere Economică", au întreprins primii pași în vederea pregătirii și demarării  procesului de elaborare a Planurilor de dezvoltare economică locală. Documente care, ulterior, vor primi avizul Băncii Mondiale și vor deschide mai multe oportunități pentru elaborarea și aplicarea la diverse apeluri de proiecte pe domeniul dezvoltării economice finanțate de UE.

Experți din cadrul Secretariatului Inițiativei "Primarii pentru Creștere Economică" au organizat astăzi, 17 ianuarie 2018, la Cimișlia, o ședință de lucru cu participarea consultanților locali din cadrul APL de nivelurile I și II din Regiunea de Dezvoltare Sud, care au aderat, în luna noiembrie a anului 2017, la inițiativa în cauză a Uniunii Europene și au devenit Membri Juniori ai Clubului M4EG.

Este vorba de 5 autorități publice din Regiunea de Dezvoltare Sud, și anume: Consiliul Raional Cimișlia, Consiliul Raional Căușeni, Primăria municipiului Cahul, Primăria orașului Cimișlia și Primăria orașului Căușeni.

Ședința a fost facilitată de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud și a avut drept obiectiv efectuarea unei analize per ansamblu a economiei locale a fiecărei unități teritorial-administrative și a cadrului strategic al comunităților beneficiare.

Totodată, experții naționali din cadrul Inițiativei "Primarii pentru Creștere Economică", Lilian Danilov și Diana Nastas, au discutat cu reprezentanții APL- urilor de nivelurile I și II despre provocările cu care acestea se pot confrunta în procesul de stabilire a parteneriatelor locale pentru dezvoltare economică.

În cadrul ședinței, desfășurate în mod participativ, consultanții locali și-au propus să abordeze subiecte de interes comun,  încercând să găsească răspunsuri la întrebările: Ce document de planificare vor elabora/revizui? Actualizăm documente strategice existente sau elaborăm documente noi? Cum constituim parteneriatele locale? Cum analizăm dezvoltarea economică locală conform componentelor modelului propus de Inițiativa M4EG?

Pe final, participanții au făcut un schimb de experiență privind elaborarea planurilor de dezvoltare economică locală și au primit recomandări din partea experțlor.

***

"Primarii pentru Creștere Economică" (www.m4eg.eu) este o nouă inițiativă a Uniunii Europene care a fost lansată în ianuarie 2017 în cadrul Parteneriatului Estic. Scopul general al Inițiativei este de a susține primarii și administrațiile locale din țările Parteneriatului Estic să devină facilitatori activi ai creșterii economice și creării locurilor de muncă la nivel local.