Prima   -  Presa   -  Noutăți - Grupul de lucru pentru elaborarea POR Sud 2026–2028 s-a întrunit în cea de-a doua ședință

Grupul de lucru pentru elaborarea POR Sud 2026–2028 s-a întrunit în cea de-a doua ședință

   
10.04.2026   56 Accesări  

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud continuă procesul de elaborare a Programului Operațional Regional Sud pentru perioada 2026-2028. Joi, 9 aprilie 2026, Grupul de lucru s-a întrunit în cea de-a doua ședință, desfășurată în format online.

În deschiderea ședinței, directorul ADR Sud, dl Nicolae Hristov, a evidențiat importanța continuității procesului de planificare strategică și a implicării active a tuturor membrilor Grupului de lucru. A menționat că un document strategic eficient se construiește prin dialog, expertiză comună și corelarea priorităților regionale cu nevoile reale ale comunităților din Regiunea de Dezvoltare Sud.

În cadrul ședinței, dna Irina Coroian, șefa secției planificare și cooperare regională din cadrul ADR Sud, a prezentat proiectul Programului Operațional Regional Sud. Discuțiile s-au axat pe validarea finală de către membrii Grupului de lucru a priorităților de dezvoltare și a intervențiilor propuse pentru perioada următoare, astfel încât Programul să răspundă cât mai bine necesităților de dezvoltare a regiunii și a problemelor inerente la nivel regional, fiind un instrument de eficientizare a utilizării potențialului regional.

Procesul de elaborare a Programului Operațional Regional Sud va continua prin definitivarea proiectului de document în contextul consultărilor publice lansate pe data de 6 aprilie a.c., fiind ulterior remis spre coordonare către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale pentru verificarea conformitățiii cu prevederile Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Regională 2022-2028, urmat de aprobarea finală de către Consiliul Regional pentru Dezvoltare Sud. 

Consultări publice