Prima   -  Achiziții Publice   -  Anunțuri proceduri finanțate din FNDRL - Achiziționarea lucrărilor de construcție în cadrul proiectului „Cantemir Adventure Park – CAP”

Achiziționarea lucrărilor de construcție în cadrul proiectului „Cantemir Adventure Park – CAP”

   
27.02.2026    

Agenția de Dezvoltare Regională Sud a lansat procedura de achiziție publică pentru executarea lucrărilor de construcție în cadrul proiectului „Cantemir Adventure Park - CAP", obiectele achiziției - „Lucrări de construcție a taberei de odihnă pentru copii și încăperea pentru administrație cu scena de vară și bloc sanitar cu amenajarea zonei de odihnă și agrement, din r. Cantemir, or. Cantemir nr. cad: 2101101195" și „Echipament și inventar pentru „cursele" parcului de aventură".

Proiectul prevede amenajarea în orașul Cantemir a unui complex multifuncțional de agrement și educație în aer liber, care va include un parc de aventură, o tabără de vară multifuncțională, o scenă pentru activități culturale, un traseu tematic cu echipamente sportive și un observator astronomic. Infrastructura va fi dezvoltată pe o suprafață de aproximativ 13 hectare și va fi destinată copiilor, tinerilor și turiștilor, contribuind la creșterea atractivității turistice și educaționale a regiunii.

Prin implementarea acestui proiect, circa 200 mii de locuitori ai raioanelor Cantemir, Leova și vor putea beneficia indirect de un pol regional de agrement și educație în aer liber.

Detalii despre procedura de achiziții:
• Valoarea estimată fără TVA - 22 379 185,04 MDL (pentru ambele Loturi)
Perioada clarificărilor: 25 febr 2026, 15:02 - 12 mart 2026, 16:24;
Perioada de depunere a ofertelor: 12 mart 2026, 16:24 - 20 mart 2026, 16:24;
Mtender
achizitii.md

Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova prin Fondul național pentru dezvoltare regională și locală cu suportul autorităților publice locale, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud.