|
Prima - Publicații și resurse media - Arhiva noutăților - ADR Sud eligibilă pentru proiecte internaționale
Cu ocazia aniversării a 5 ani de la fondarea Agenției de Dezvoltare Regională Sud, vom publica o serie de comunicate referitor la rezultatele pe care le-a obținut Agenția în perioada de activitate a acesteia. În articolul de astăzi ne vom referi la rezultatele de care a beneficiat întreaga regiune, datorită colaborării dintre ADR Sud și partenerii externi. ADR Sud cu susținerea financiară a Asociației Bird Life International, filiala din Ucraina a realizat în anii 2012-2013, proiectul "Consolidarea instrumentelor economice și juridice pentru conservarea biodiversității stepei, adaptarea la schimbările climatice și atenuarea efectelor acestora. (Biodiversitatea stepei)", scopul căruia a fost de a informa reprezentanții autorităților publice din Regiunea de Sud a Republicii Moldova, despre practicile bune de gestionare a pășunilor, ca o oportunitate reală pentru adaptarea pășunilor la condițiile de secetă. Deasemenea, în cadrul proiectului sus-menționat, ADR Sud a realizat proiectul pilot de plantare a 10 ha de lavandă în or. Tvardița, rl Taraclia și proiectul de îmbunătățire a 20 ha de pășuni în s. Ecaterinovca, rl Cimișlia. În perioada 2012-2014, ADR Sud ca parteneriat asociat în cadrul proiectului CO-WANDA (”Convenție pentru Managementul Deșeurilor pentru Navigația Interioară pe Dunăre") a elaborat Raportul Național pentru conținutul Convenției Internaționale Privind Deșeurile Generate de nave pe Dunăre și Strategia Națională privind implementarea Convenției Internaționale Privind Deșeurile Generate de nave pe Dunăre în RM. Strategia oferă soluții pentru RM, privind pașii necesari de a fi luați pentru a putea face parte dintr-un sistem internațional armonizat de management a deșeurilor generate de nave la nivelul întregii Dunări. În colaborare cu voluntarul american,în anul 2013, ADR Sud a obținut finanțare prin intermediul Programului de Granturi Mici al Corpului Păcii SUA în Moldova, pentru implementarea proiectului ”Cimișlia oraș curat colectăm deșeurile separat”. Scopul proiectului a fost de a organiza o campanie de conștientizare a populației din orașul Cimișlia despre importanța colectării selective a deșeurilor, pentru creșterea nivelului de cultură ecologică a cetățenilor. În cadrul proiectului au fost achiziționate și distribuite 12 containere, pungi de plastic pentru școlile din or. Cimișlia, pentru colectarea selectivă a gunoiului. Agenția de Dezvoltare Regională Sud în comun cu Agenția Cehă pentru Dezvoltare, implementează în anii 2014-2015, un proiect soft, "Consolidarea capacităților APL din Republica Moldova, regiunea Sud", în cadrul căruia APL-le din Regiunea de Dezvoltare Sud își vor consolida capacitățile în scopul susținerii antreprenoriatului. În cadrul proiectului, APL-le vor beneficia de instruiri, consultații individuale pe ideile de proiecte identificate de către beneficiari, în scopul dezvoltării ideilor de proiect, care ar putea fi relevante pentru următorul Apel de Propuneri de Proiecte. |