Prima   -  Publicații și resurse media   -  Arhiva noutăților - 2,6 milioane de lei pentru sistemul de alimentare cu apă din Roșu, raionul Cahul

2,6 milioane de lei pentru sistemul de alimentare cu apă din Roșu, raionul Cahul

   
12.11.2012   5420 Accesări  

La 8 noiembrie 2012, a fost inaugurat apeductul din satul Roșu, raionul Cahul. Acesta va asigura cu apă potabilă cei peste 3700 de locuitori ai satului. Proiectul de aprovizionare cu apă a fost gestionat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud, cu sprijinul financiar oferit de Guvernul României, prin intermediul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Investițiile s-au cifrat la peste 2,6 milioane de lei. Până la acest moment, peste 450 de gospodării au fost conectate. În total, au fost construiți 14,3 kilometri de apeduct.

Evenimentul de inaugurare a marcat aniversarea a 509 ani de la prima atestare documentară a satului Roșu. Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, prezent la ceremonie, a accentuat: „Aprovizionarea cu apă a localităților rurale înseamnă un pas înainte în adoptarea standardelor europene în domeniul serviciilor publice locale. Prin implementarea acestui proiect, localitatea Roșu devine un model pentru regiunea sa".

La rândul său, viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor al RM, Anatolie Zolotcov, a subliniat: „În condițiile când aproape o treime din populația rurală are acces la servicii de alimentare cu apă, acest proiect este mai mult decât binevenit pentru satul Roșu. În funcție de cât de activi și responsabili vor fi cetățenii, va depinde și durabilitatea acestui apeduct. Cert este că astfel contribuim la creșterea nivelului de trai în localitățile rurale și la apropierea lor de mediul urban".

Primarul satului Roșu, Grigore Furtună, a menționat: „Acest proiect este ca o mană cerească pentru noi, fiindcă niciuna din fântânile din sat nu e cu apă potabilă. În aceste condiții, oamenii se plâng de boli hepatice. Suntem bucuroși că în sfârșit visul nostru s-a îndeplinit."

„Acest proiect este unul de succes datorită insistenței întregii comunități, precum și a autorităților locale și raionale. Sperăm să putem duce la bun sfârșit și intenția noastră de a aproviziona cu canalizare satul.", a afirmat directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud, Maria Culeșov, la lansarea apeductului. 

Ecaterina Tronciuc, locuitoare a satului Roșu, afirmă că viața sa s-a schimbat după ce a fost conectată recent la apeduct: „Simt de parcă am câștigat timp în plus, la vârsta mea. Acum nu mai sunt nevoită să car câte 15-20 de căldări de apă pe zi de la fântâna care se află la 200 de metri de casa mea ".

Pentru anul viitor, este preconizată construcția a 18 kilometri de canalizare, conectat la sistemul orășenesc din Cahul. Serviciul de apă și canalizare va fi gestionat de Întreprinderea Municipală „Apă-Canal Cahul", care beneficiază de asistența GIZ la optimizarea managementului operațional. Până la sfârșitul anului 2012, ÎM „Apă-Canal Cahul" va primi finanțare pentru reparația oficiului și procurarea echipamentului necesar pentru buna funcționare a operatorului. De asemenea, va fi creată identitatea corporativă și site-ul instituțional.

Pe componenta de aprovizionarea cu apă și canalizare, GIZ mai susține un alt proiect-pilot, și în satul Duruitoarea Veche din raionul Rîșcani. Abordarea GIZ este de a impulsiona cooperarea intercomunitară, astfel ca localitățile învecinate să presteze în comun servicii, pentru a crește eficiența și pentru a optimiza costurile.

Astfel, a fost creat un grup de lucru responsabil de a identifica soluția juridică cea mai practică pentru livrarea în comun a serviciilor de apă și canalizare de către Apă-Canal Cahul în localitățile Crihana Veche, Roșu, Manta și Cahul. În 2012, în satele Crihana Veche, Manta și Roșu a fost construită infrastructura necesară pentru aprovizionarea cu apă a populației. În Manta și Crihana Veche lucrările au fost finanțate din contul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

Recent, consiliile raionale Cahul și Râșcani au aprobat componentele actualizate pe apă și canalizare din Strategiile raionale de dezvoltare socio-economică. Cu asistența GIZ, au fost grupate localitățile pe posibilitățile de conectare la servicii de apă și canalizare, în funcție de accesul la bazine hidrografice și nu neapărat de hotarele administrative. Ulterior, localitățile vor fi asistate la elaborarea documentației tehnice pentru procurare, studiilor de fezabilitate, pentru a atrage mai ușor investiții în domeniu.

De asemenea, administrațiile publice locale sunt sprijinite la extinderea și modernizarea serviciilor publice locale pe alte două domenii de referință: eficiența energetică; gestionarea deșeurilor solide. Suportul proiectului GIZ este acordat prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională. Totodată, proiectul acordă asistență la programarea și planificarea regională. 

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) și Ministerul Afacerilor Externe al României.