Marți, 7 februarie, o echipă de specialiști din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) a efectuat o vizită de monitorizare în raionul Căușeni, unde se implementează proiectul ,,Turismul sportiv în promovarea imaginii regiunii (Consolidarea cooperării regionale între raioanele Căușeni, Cimișlia, Ștefan Vodă, creșterea competitivității în promovarea modului sănătos de viață, pregătirea sportivilor de performanță și prestarea serviciilor în cadrul turismului sportiv prin edificarea Centrului de Tineret și Sport în orașul Căușeni)" implmentat de ADR Sud.
În cadrul vizitei specialiștii din secția Management proiecte au discutat cu managerul de proiect și cu actorii responsabili de implementare proiectului despre mersul lucrărilor și impedimentele existente în execuția lucrărilor. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile lucrările în cadrul proiectului, începute în luna mai 2011, au fost sistate urmând să fie reîncepute odată cu remedierea vremii.
Urmează ca lucrările de construcție a centrului sa fie finalizate în luna octombrie 2012. Următoatea etapă a proiectului va prevedea efectuarea studiului de fezabilitate pentru estimarea potențialului sportiv și turistic al Regiunii.
În cadrul proiectului este preconizată construcția Centrului de tineret și sport, dotarea lui cu utilaj sportiv necesar și asigurarea echipelor raionale din domeniul orientării sportive cu echipament pentru antrenament.
ADR Sud vă reamintește că acest proiect a fost înaintat în cadrul Primului Apel de Propuneri de Proiecte și a fost acceptat spre finanțare pentru anul 2011 din Fondul Național de Dezvoltare Regională. Suma totală a proiectului este de 30 016 751,00 lei, suma solicitată de la FNDR - 21 301 851,00 lei, ceea ce constituie 71% din costul total al proiectului, celelalte cheltuieli sunt suportate de Consiliul raional Căușeni, durată de implementare este de 24 de luni.