Proiectul ,,Turismul sportiv în promovarea imaginii regiunii (Consolidarea cooperării regionale între raionele Căușeni, Cimișlia, Ștefan Vodă, creșterea competitivității în promovarea modului sănătos de viață, pregătirea sportivilor de performanță și preastarea serviciilor în cadrul turismului sportiv prin edificarea Centrului de Tineret și Sport în or. Căușeni)" implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) în or. Căușeni este în plin proces de implementare în ciuda faptului că suntem în plin sezon de iarnă.
O echipă a ADR Sud a efectuat o vizită de monitorizare în or. Căușeni pentru a se expune cu privire la mersul lucrărilor în cadrul proiectului ,,Turismul sportiv în promovarea imaginii regiunii". Lucrările la complexul sportiv care se ridică în cadrul proiectului nu au contenit din momentul începerii acestora din primăvara anului curent. Conform planului de acțiuni la Centrul de tineret Căușeni se realizează lucrări de construcție a planșeului la cota 4,85. Pe șantier lucrează peste 25 de muncitori. Se realizează activități de informare a cetățenilor. În luna noiembrie și decembrie au fost prezentate informații tienrilor din 15 localități ale raioanelor Căușeni și Ștefan Vodă cu privire la beneficiile abordării unui mod sănătos de viață.
Urmează ca lucrările de construcție a centrului sa fie finalizate în luna aprilie 2012. Următoatea etapă a proiectului va prevedea desfășurarea achizițiilor publice pentru dotarea Centrului sportiv cu echipament necesar și efectuarea studiului de fezabilitate pentru estimarea potențialului sportiv și turistic al Regiunii.
În cadrul proiectului este preconizată construcția Centrului de tineret și sport, dotarea lui cu utilaj sportiv necesar și asigurarea echipelor raionale din domeniul orientării sportive cu echipament pentru antrenament.
ADR Sud vă reamintește că acest proiect a fost înaintat în cadrul Primului Apel de Propuneri de Proiecte și a fost acceptat spre finanțare pentru anul 2011 din Fondul Național de Dezvoltare Regională. Suma totală a proiectului este de 30 016 751,00 lei, suma solicitată de la FNDR - 21 301 851,00 lei, ceea ce constituie 71% din costul total al proiectului, celelalte cheltuieli sunt suportate de Consiliul raional Căușeni, durată de implementare este de 24 de luni.