print
Progresul proiectului de extindere a rețelelor de canalizare în Regiunea Sud
11.04.2024
910 Accesări

Echipa Agenției de Dezvoltare Regională Sud a organizat pe 9 aprilie 2024 o ședință de monitorizare a lucrărilor de construcție, incluzând o vizită în teren, în cadrul proiectului „Asigurarea bunei funcționalități a stației de epurare prin extinderea rețelelor de canalizare și regionalizarea serviciului”. Verificările au confirmat că lucrările avansează conform planului stabilit.

Într-un interval de timp de aproximativ o lună, progresul lucrărilor de construcție a 4 stații de pompare a apelor uzate a avansat cu 25%, iar rețele de canalizare sunt construite în proporție de 79 la sută,  sau 15,1 km. Pentru anul curent, în conformitate cu Planul anual de finanțare, CNCDRL a aprobat alocarea unui buget de aproximativ 12,9 milioane de lei pentru acest proiect.

Implementarea acestui proiect va permite ca 6 localități să aibă acces la sistemul de canalizare, beneficiind în total aproximativ 7654 de persoane. În cadrul proiectului, se prevede construcția unui sistem de canalizare cu o lungime de 19,3 kilometri în orașul Căușeni, precum și construirea a 4 stații de pompare a apelor uzate.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 62.517.178,85 MDL, din care 53.349.659,74 MDL (85,3360%) provin din Fondul național pentru dezvoltare regională și locală, iar 9.167.519,11 MDL (14,6640%) reprezintă contribuția primăriei orașului Căușeni.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud