print
Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, stabilite în Agenda 2030, promovate pe larg în Regiunea de Dezvoltare Sud
05.07.2022
660 Accesări

Astăzi, 5 iulie 2022, în centrul de reședință al Regiunii de Dezvoltare Sud, a avut loc un eveniment de popularizare a Agendei 2030 și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD).  

Evenimentul a întrunit reprezentanți ai administrațiilor publice locale de nivelurile I și II din cele opt raioane ale regiunii, membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Sud, responsabili din cadrul Agenției de Dezvoltare Regionale Sud, reprezentanți ai mediului de afaceri și societății civile din regiune, ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), experți din cadrul Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) etc.

În deschiderea evenimentului, președintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare Sud, Mihail Olărescu, a salutat prezența în Regiunea Sud a reprezentanților din toate raioanele și a declarat: "Consider că realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) este esențială pentru toate cele 194 de țări care au adoptat Agenda de dezvoltare durabilă a ONU, inclusiv pentru Republica Moldova. Îndeosebi acum, când țara noastră a primit statutul de țară candidată la aderarea la UE, acest moment istori ne oferă un nou impuls pentru a realiza acest obiectiv, iar autoritățile locale și regionale sunt cele care trebuie să se mobilizeze pentru punerea în aplicare a ODD".

Directorul interimar al ADR Sud, Ion Pînzari, a ținut și el să menționeze importanța creșterii nivelului de conștientizare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la nivel local și stimularea participării comunității locale la inițiativele și proiectele de implementare a acestora.

"Primul pas pentru implementarea plenară a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) este asigurarea unui grad ridicat de conștientizare cu privire la Agenda 2030 și ODD la nivelul comunităților locale, incluzând toate părțile interesate în acest proces, stimulând participarea lor și încurajând parteneriatele pentru o dezvoltare durabilă", a specificat Ion Pînzari.

În cele ce urmează, participanții la eveniment au discutat și au stabilit care ar fi cele mai importante două ODD-uri și de ce, punctând, totodată, și care ar fi cel mai puțin relevant ODD din lista celor 17 expuse anterior. În același timp, a fost stabilit care dintre ODD-urile pe care Republica Moldova s-a angajat să le implementeze înregistrează cele mai bune progrese și rezultate.

În cadrul dezbaterilor, participanții au vorbit despre rolul actorilor locali și regionali în implementarea Agendei 2030 și a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) în Regiunea de Dezvoltare Sud.

De asemenea, a fost abordat subiectul cu privire la coerența între ODD și politicile publice la nivel local, rolul comunităților locale în implementarea plenară a Agendei 2030 și pașii care urmează să fie parcurși pentru atingerea tuturor țintelor stabilite.

Pe parcursul întrunirii, experți din cadrul Institutului pentru Politici și Reforme Europene au ghidat participanții în stabilirea contribuției locale la realizarea ODD. În acest context a fost realizată descrierea succintă a proiectului, identificarea ODD-urilor care vor fi atinse ca urmare a realizării proiectului, cât și prezentarea mecanismelor care să asigure participarea plenară a comunității locale la realizarea acestuia.

Pe final de eveniment, cei prezenți au fost antrenați în cadrul unui exercițiu interactiv - Quiz 2030, care a avut drept scop popularizarea Agendei 2030 prin intermediul unui test cu întrebări multiple.

Activitatea dată a fost organizată în cadrul proiectului "Consolidarea capacităților actorilor locali și regionali cu privire la rolul lor în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030", cu susținerea financiară a proiectului GIZ „Suport pentru Guvernul  Republicii Moldova în implementarea Agendei 2030".

Menționăm că, în 2019, Guvernul Germaniei și-a asumat angajamentul să ofere sprijin autorităților de la Chișinău prin intermediul proiectului "Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Agendei 2030". Proiectul dat își propune drept scop consolidarea capacităților administrației publice la nivel central și local, precum și ale organizațiilor neguvernamentale, pentru a-și alinia obiectivele și procesele interne la prevederile Agendei 2030 și a consolida sistemul național de monitorizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Totodată, în cadrul proiectului a fost creat Fondul de Inovare pentru Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) care susține implementarea a șase proiecte inovatoare în domeniul social și de mediu pentru a încuraja progresele în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) în Republica Moldova.



 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud