print
A fost demarat procesul de evaluare și monitorizare a proiectului “Turismul sportiv în promovarea imaginii regiunii”, implementat de ADR Sud în perioada anilor 2010-2013
24.08.2020
467 Accesări

Specialiștii Secției Monitorizare și Evaluare din cadrul ADR Sud au efectuat, recent, o vizită de lucru la "Centrul pentru Tineret și Sport" din raionul Căușeni, unde au discutat cu autoritățile publice locale și alte persoane implicate despre impactul și durabilitatea proiectului  „Turismul sportiv în promovarea imaginii regiunii". În urma desfășurării concursului de propuneri de proiecte, proiectul înaintat de Consiliul Raional Căușeni a fost selectat spre implementare, în acest scop fiind alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională 32306,6 mii lei și asigurată contribuția de 11347,0 mii lei — din sursele Consiliului Raional Căușeni.

Activitățile realizate în cadrul proiectului au avut drept scop îmbunătățirea infrastructurii regionale în domeniul turismului sportiv și punerea în valoare a obiectivelor turismului sportiv în localitățile din raioanele Căușeni, Cimișlia, Cantemir și Ștefan Vodă. Totodată, acest proiect corespunde obiectivelor programelor de dezvoltare social-economică ale raioanelor Căușeni, Cimișlia și Stefan Vodă.

În cadrul ședinței de evaluare a impactului proiectului, specialiștii secției au discutat cu reprezentații Centrului și cu președintele Consiliului Raional Căușeni, Nicolae Gorban, despre durabilitatea proiectului, care este asigurată de Consiliul Raional Căușeni, prin alocarea anuală a mijloacelor financiare în acest scop.

Echipa de monitorizare a examinat spațiile Centrului sportiv și, în urma evaluării situației, s-a constatat că bunul obținut în rezultatul implementării proiectului este gestionat eficient. Construcția Centrului de Tineret și Sport a contribuit într-o măsură foarte înaltă la crearea oportunităților de găzduire a competițiilor regionale, naționale și la promovarea sportului de performanță și a modului sănătos de viață.

Astfel, anual, "Centrul de Tineret și Sport Căușeni" este vizitat de mii de sportivi atât din țară, cât și de peste hotare, care participă la diferite turnee/campionate naționale, cât și în cadrul competițiilor amicale. Spre exemplu, în anul 2019, Centrul de Tineret și Sport a participat la organizarea și desfășurarea a 4 campionate republicane, 12 turnee republicane și internaționale, 28 de competiții amicale, numărul sportivilor ce beneficiază de serviciile centrului fiind de 820 de sportivi, care practică 11 probe de sport (fotbal,volei,baschet,hambal,tenis de masă, orientare sportivă, luptă liberă, luptă greco-romană, judo, luptă kickboxing, șah).

Cât privește aspectul atracției turistice, la moment, Consiliul Raional Căușeni lucrează asupra identificării potențialului turistic al regiunii, această componentă fiind parte a inițiativei UE "Primarii pentru creștere economică". În cadrul acesteia vor fi elaborate mai multe trasee turistice, Centrul de Tineret și Sport fiind identificat ca un important punct de atracție al regiunii, care va fi inclus în toate itinerariile existente.

Acestea fiind spuse, este evident impactul major al proiectului, precum:

-  crearea condițiilor adecvate pentru cantonamente ale sportivilor de performanță;

-  crearea condițiilor favorabile pentru sportul curativ, și anume: crearea unei grupe speciale de reabilitare a sănătății pentru persoanele cu nevoi speciale;

-  atragerea turiștilor în regiune, prin care s-a realizat dezvoltarea comunitară și regională în plan economic.

 În final, ADR Sud urmează să elaboreze Raportul de evaluare a impactului proiectului și durabilității acestuia, care va include concluzii și recomandări specifice.


 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud