print
Comunicatorii MADRM și ADR au învățat noi tehnici de intervievare și scriere a istoriilor de success
28.06.2018
959 Accesări

Comunicatorii Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și celor patru Agenții de Dezvoltare Regională (ADR) au participat la un atelier de lucru, care a avut drept tematică „Tehnici de interviu, reportaj și scriere a istoriilor de succes”. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 26 – 27 iunie 2018, în orașul Vadul lui Vodă. Pe parcursul celor două zile de lucru, Vitalie Dogaru, instructorul care a facilitat evenimentul, le-a vorbit participanților despre cele mai noi practici din domeniul intervievării, acumulării informației și datelor și scrierii reportajelor și istoriilor de succes.

Valerian Mitioglo, specialist în comunicare, ADR UTA Găgăuzia: „O sesiune de instruire foarte eficientă și binevenită, mai ales pentru că a abordat nu unul, dar câteva genuri de presă. Au existat multe exerciții practice, mai ales cele cu referință la modul de scriere a istoriilor de succes și de structurare a unui reportaj. Am acumulat cunoștințe, practici și experiență sigur le voi aplica în activitatea mea de viitor”.

Lilia Hâncu, specialistă în planificare strategică și programare, ADR Centru: „Deși am lucrat în presă, am învățat pentru prima dată cum procedeele jurnalistice pot fi aplicate în gestionarea imaginii unei instituții publice. În acest context, scrierea istoriilor de succes a fost unul din subiectele pe care le-am urmărit cu cel mai mare interes. Cred că lărgirea cercului de participanți la asemenea instruiri, inclusiv invitarea conducerii Agențiilor de Dezvoltare Regională, ar avea un efect benefic asupra procesului de comunicare publică a instituțiilor”.

Atelierul de lucru a servit drept activitate pentru edificarea capacităților de comunicare pentru angajații MADRM și ADR-uri. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), care este implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Practicile și cunoștințele accumulate pe parcursul sesiunii de instruire vor ajuta comunicatorii în procesul descriere a articolelor și comunicatelor de presă, precum și la elaborarea și publicarea Buletinul Informativ al MADRM.

 

************
Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud