print
Ministrul Andrei Spînu a participat la lansarea lucrărilor de contrucție a halei de producere, la Cimișlia
28.05.2024
672 Accesări

Astăzi, 28 mai 2024, a avut loc evenimentul de lansare a lucrărilor de construcție a halei de producere, la Cimișlia, cu participarea tuturor părților implicate în implementarea proiectului. La eveniment au fost prezenți Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, directorul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, Nicolae Hristov, președintele raionului Cimișlia, Andrian Talmaci, primarul orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi, managerul de proiect, dar și antreprenorul, responsabilul tehnic, compania de proiectare, reprezentanți ai Incubatorului de afaceri Cimișlia.

Ministrul Andrei Spînu a subliniat importanța proiectelor în domeniul infrastructurii de suport în afaceri, menționând că buna implementare a acestui proiect în viitorul apropiat, va servi drept model pentru a fi replicat în alte localități și regiuni. De asemenea, a subliniat importanța cooperării tuturor părților și colaborarea strânsă pentru realizarea proiectului. 

Proiectul „Servicii inovative ale Incubatorului de Afaceri Cimișlia pentru dezvoltarea noilor afaceri în regiune”, este finanțat în proporție de 89,97% din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) și cofinanțat de Consiliului Raional Cimișlia, în proporție de 10,03%. Valoarea proiectului conform contractelor de antrepriză și prestare servicii, constituie 13.513.261,60 lei.

Lucrările prevăd construcția unei hale de producere cu un spațiu de 1191 m2 și conectarea acesteia la utilități (apă, canalizare, gaz, energie electrică), dar și amenajarea a 0,39 ha de teren adiacent.

Printre beneficiarii finali ai acestei inițiative se numără rezidenții Incubatorului de Afaceri Cimișlia, companiile nou înregistrate din regiune și 6 potențiali rezidenți ai halei de producere.

Impactul acestui proiect nu se limitează doar la sectorul privat, ci se extinde și către autoritățile publice locale din raioanele Cimișlia, Basarabeasca și s. Taraclia, r-nul Căușeni, dar și populația aptă de muncă din regiune. Prin crearea unui mediu favorabil pentru inovare și producție, se deschid noi perspective pentru stimularea creșterii economice și crearea de locuri de muncă în comunitate.

Detalii despre proiect: aici

 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Sud