|
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud este o instituție publică al cărei fondator este autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională, constituită pentru implementarea politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud. Agenția este principala instituție de nivel regional, alături de Consiliul Regional de Dezvoltare (CRD) Sud, care are responsabilitatea și autoritatea elaborării Programului Operațional Regional (POR) și implementării politicilor de dezvoltare regională. Agenția este persoană juridică subordonată Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, activitatea fiind organizată în baza Legii Nr. 438 din 28.12.2006 privind dezvoltarea regională, Hotărârea Guvernului nr. 127 din 08.02.2008 și Regulamentul de activitate. Sediul Agenției este în orașul Cimișlia. Agenția își desfășoară activitatea în baza mijloacelor Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), donații și granturi, cooperând cu autoritățile administrației publice locale și centrale, agenții similare, parteneri de dezvoltare, societatea civilă, agenți economici, universități, din Republica Moldova și din străinătate. Activitatea ADR Sud, bazându-se pe prevederile legale, cuprinde următoarele domenii de intevenție: 1. Planificarea strategică si programare
2. Managementul proiectelor de dezvoltare regională implementate în RDS:
3. Cooperare intraregională, interregională, și internatională:
4. Dezvoltarea capacităților actorilor de dezvoltare regională:
Activitatea ADR Sud este ghidată de Planul Operațional Regional Sud, care stabilește 3 obiective specifice în dezvoltarea regiunii :
Acțiunile ADR Sud sunt destinate oamenilor din regiune si sunt realizate împreuna de o echipa loiala scopurilor propuse, în activitatea cărora se regasește profesionalismul, calitatea si onestitatea - factori ce stimuleaza învațarea continuă. ADR Sud este deschisă spre colaborare cu instituții, organizații, persoane fizice, sectorul privat, ONG-uri din țară și de peste hotare în vederea dezvoltării echilibrate și durabile a regiunii.
|