Prima   -  Presa   -  Noutăți - ADR Sud și SRL „Verluxcons” au semnat contractul de prestare a serviciilor de supraveghere tehnică a lucrărilor de construcție a Halei de producere la Cimișlia

ADR Sud și SRL „Verluxcons” au semnat contractul de prestare a serviciilor de supraveghere tehnică a lucrărilor de construcție a Halei de producere la Cimișlia

   
14.05.2024   247 Accesări  

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud și compania SRL „Verluxcons” au semnat contractul de prestare a serviciilor de supraveghere tehnică în cadrul proiectului „Servicii inovative ale Incubatorului de Afaceri Cimișlia pentru dezvoltarea noilor afaceri în regiune”, finanțat din Fondul național pentru dezvoltare regională și locală (FNDRL) și contribuția CR Cimișlia..

Valoarea contractului reprezintă 0,9 %  care se raportează direct la valoarea contractului de antrepriză de 13,402 741,07 lei, semnat la data de 7 mai dintre ADR Sud, SRL „Cimtermic” și Consiliul Raional Cimișlia.

Agentul economic va supraveghea lucrări de construcție – o hală de producere cu un spațiu de 1191 m2 și conectarea acesteia la utilități (apă, canalizare, gaz, energie electrică), dar și amenajarea a 0,39 ha de teren adiacent.

Printre beneficiarii finali ai acestei inițiative se numără rezidenții Incubatorului de Afaceri Cimișlia, companiile nou înregistrate din regiune și 6 potențiali rezidenți ai halei de producere. De asemenea, aproximativ 50 de mici antreprenori vor beneficia de acces la utilajele moderne și infrastructura oferite de noua hală de producere.

Impactul acestui proiect nu se limitează doar la sectorul privat, ci se extinde și către autoritățile publice locale din raioanele Cimișlia, Basarabeasca și s. Taraclia din r. Căușeni, dar și populația aptă de muncă din regiune. Prin crearea unui mediu favorabil pentru inovare și producție, se deschid noi perspective pentru stimularea creșterii economice și crearea de locuri de muncă în comunitate.

Detalii despre proiect: aici