Prima   -  Presa   -  Noutăți - Compania belgiană BOSAQ își propune să colecteze date pentru elaborarea unui proiect de alimentare descentralizată cu apă potabilă a Republicii Moldova

Compania belgiană BOSAQ își propune să colecteze date pentru elaborarea unui proiect de alimentare descentralizată cu apă potabilă a Republicii Moldova

   
22.09.2022   168 Accesări  

Compania belgiană de tehnologie a apei BOSAQ a prezentat joi, 22 septembrie 2022, în cadrul unei reuniuni care a avut loc în centrul de reședință a Regiunii de Dezvoltare Sud , o soluție tehnică inovativă, bazată pe abordarea centralizată privind alimentarea descentralizată cu apă potabilă.

La eveniment au participat  autorități publice locale din regiune, prestatori regionali de servicii publice de alimentare cu apă, specialiști ai ADR Sud și alte persoane interesate.

În deschiderea evenimentului, Andrei Popușoi, șeful Secției managementul integrat al proiectelor din cadrul ADR Sud, a salutat prezența companiei BOSAQ în Regiunea de Dezvoltare Sud și a menționat ca fiind binevenită soluția tehnică inovativă pe care compania elvețiană intenționează s-o implementeze în Republica Moldova, ajutând inclusiv cetățenii din Regiunea de Dezvoltare Sud să aibă  acces durabil  la apă potabilă curată și sigură. Totodată, responsabilul din cadrul ADR Sud a dat asigurări că ADR Sud va oferi tot suportul și sprijinul necesar companiei belgiene, facilitând colaborarea acesteea cu autoritățile locale din sudul țării.

În cele ce urmează, Jacob Bossaer, fondatorul și directorul general al companiei din Belgia, și Ioana Dobrescu, expert internațional de mediu și în domeniul tratării apelor, au prezentat soluția tehnică inovativă, dezvoltată de companie în privința asigurării cu apă potabilă. Reprezentanții companiei belgiene  au explicat care sunt avantajele acestei soluții tehnice și au vorbit despre posibilitatea implementării acesteia în Republica Moldova.

Potrivit informațiilor prezentate, compania BOSAQ poate purifica toate tipurile de surse de apă (inclusiv apa de mare, de ploaie, de lac, de râu, de foraj și apele reziduale) în apă potabilă sau apă de procesare de înaltă calitate și sigură, într-un mod viabil din punct de vedere economic, durabil și responsabil din punct de vedere social. Tehnologia BOSAQ asigură o alimentare flexibilă cu energie (pe rețea și în afara acesteia), soluții modulare descentralizate de tip „plug-and-play" (conectare și folosire), operațiuni de manipulare fără substanțe chimice și cerințe limitate de întreținere. De asemenea, tehnologia BOSAQ utilizează conexiunea la internet pentru a opera, monitoriza și întreține sistemul de la distanță, pentru a-l face mai bun.

În această ordine de idei, fondatorul și directorul general al companiei belgiene a menționat că BOSAQ operează în Europa, Africa și America Latină, aflându-se în prima linie a inovației și contribuind la furnizarea de apă pentru mii de oameni și întreprinderi de pe patru continente.

Jacob Bossaer și-a exprimat părerea că soluția BOSAQ poate fi implementată cu succes inclusiv în Republica Moldova, țară care, alături de celelalte state membre ale Organizației Națiunilor Unite, s-a angajat să implementeze Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) și Agenda 2030. În context, Bossaer a accentuat că proiectele executate de compania BOSAQ se bazează direct pe obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite. Prin urmare, există numeroase oportunități de finanțare.  

În cele ce urmează, fondatorul și directorul general al companiei belgiene a comunicat că luna martie 2023 este termenul-limită pentru depunerea unui proiect de asigurarea cu apă potabilă care are în vedere Republica Moldova. Potrivit șefului BOSAQ, finanțarea unui astfel de proiect este garantată de Guvernele Belgiei și al Republicii Moldova.

În vederea elaborării proiectului, compania BOSAQ își propune, în următoarele trei săptămâni (până pe 14 octombrie a.c.), să colecteze, cu suportul ADR Sud, date relevante domeniului AAC din Regiunea de Dezvoltare Sud, prin intermediul unui Chestionar.

Astfel, în eventualitatea includerii în cadrul proiectului moldo-belgian, autoritățile locale din sudul țării sunt îndemnate să completeze chestionarul atașat la rubrica „Fișiere anexate" și să-l remită în adresa ADR Sud la e-mailul: andrei.popusoi@adrsud.gov.md. Persoană de contact: Andrei Popușoi, șeful Secției managementul integrat al proiectelor.