Prima   -  Presa   -  Noutăți - „Hai la mine acasă!” – campania cu care poți deveni turist în Moldova

„Hai la mine acasă!” – campania cu care poți deveni turist în Moldova

   
05.09.2022   240 Accesări  

După o pauză de doi ani, campania „Hai la mine acasă!" a fost relansată de Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM) în perioada 5 august și 20 septembrie 2022, cu scopul de a motiva cetățenii țării, inclusiv cei din diasporă, să exploreze destinațiile turistice autohtone. Un focus important al campaniei de anul acesta este promovarea și sprijinirea gazdelor turistice care s-au implicat în ajutorarea refugiaților ucraineni de la începerea războiului.

Inițiativa „Hai La Mine Acasă!" a fost lansată pentru prima oară în 2019, însă a fost pusă pe pauză odată cu declanșarea pandemiei, care a limitat mult opțiunile și activitățile turistice. După o pauză de doi ani, campania a repornit la începutul lunii august și va continua până pe 20 septembrie, aceasta fiind perioada când diaspora se întoarce acasă, pentru a se revedea cu familia și prietenii. 

Campania urmărește să aducă moldovenilor (și nu numai) pofta de a descoperi frumusețile pitorești ale țării, cât și ospitalitatea oamenilor de aici, inclusiv a gazdelor turistice. Odată cu începerea conflictului din Ucraina, companiile din sectorul HoReCa s-au mobilizat rapid și intens pentru cazarea și ajutorarea refugiaților, devenit parte din prima linie a solidarității aici, în R. Moldova.

Pentru a le veni în sprijin acestor gazde și a le oferi mai multă vizibilitate, campania „Hai la Mine Acasă!" încurajează turiștii să le fie oaspeți și să împărtășească experiența lor mai departe. Pentru a ușura conexiunea dintre gazde și turiști, ANTRIM a pregătit ghidul „Hai la mine acasă", cu informații actualizate despre destinațiile turistice și gama de activități disponibile (gastronomie, cazare, plimbări cu bicicleta, etc). Pe parcursul campaniei, ghidul este distribuit de către funcționarii vamali de la punctul de frontieră Leușeni tuturor celor care intră în țară.

Campania include și un concurs ce încurajează turiștii să devină ambasadori ai Moldovei. Până pe 20 septembrie, cei interesați să participe trebuie să posteze pe rețelele sociale o fotografie sau un video care să descrie experiența la o pensiune turistică/vinărie din țară, folosind hashtag-urile #HaiLaMineAcasa #taramicainimamare #beourguest. Detalii despre regulamentul și premiile concursului pot fi consultate pe pagina web a campaniei.

Potrivit experților, în 2019, aproape 377 de mii de cetățeni moldoveni și străini au fost deserviți de către agențiile de turism din R. Moldova. Acest număr a scăzut dramatic în 2020, ca urmare a pandemiei, ajungând la numai 125 de mii de persoane. Anul acesta a înregistrat o recuperare destul de rapidă a turismului intern organizat, cu aproximativ 213 de mii de persoane cazate în R. Moldova deja în primul trimestru.