Prima   -  Presa   -  Noutăți - Revitalizarea urbană pomovată în rândul APL din Regiunea de Dezvoltare Sud

Revitalizarea urbană pomovată în rândul APL din Regiunea de Dezvoltare Sud

   
12.08.2022   677 Accesări  

 

Implementarea mecanismului de revitalizare urbană în Republica Moldova și, în special, în Regiunea de Dezvoltare Sud, de la bune practici la provocări și soluții comune, a fost subiectul Conferinței regionale organizată de către Agenția de Dezvoltare Regională Sud, joi, 11 august a.c., în incinta Château Purcari.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Suport orașelor din RD Sud privind implementarea eficientă a politicilor publice naționale în domeniul dezvoltării urbane”, implementat de către ADR Sud cu suportul financiar al Solidarity Fund PL în Moldova și a reunit reprezentanți de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), responsabili din cadrul Solidarity Fund PL în Moldova (SFPL), primari și reprezentanți ai primăriilor centrelor urbane din Regiunea de Dezvoltare Sud, Directori și specialiști ai Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR), cât și experți naționali în domeniul dezvoltării urbane.

În debutul evenimentului, Dl Ion PÎNZARI, Directorul interimar al ADR Sud, a salutat prezența invitaților, exprimându-și gratitudinea pentru colaborarea fructuoasă și suportul oferit de către partenerii din Polonia, care, datorită grantului acordat agenției, vor contribui vădit la realizarea obiectivelor de dezvoltare urbană și, nemijlocit, la dezvoltarea sustenabilă a Regiunii de Dezvoltare Sud.

Totodată, Dl Ion PÎNZARI, a felicitat primăriile orașelor Leova și Ștefan Vodă, care, urmare participării în cadrul concursului organizat de către ADR Sud, au fost selectate câștigătoare și vor beneficia de suportul agenției în vederea elaborării Programului de revitalizare urbană a localității. Directorul ADR Sud a menționat că orașul Cimișlia va actualiza Programul de revitalizare urbană (PRU) în cadrul aceluiași proiect.

În cele ce urmează, Dl Igor MALAI, șeful Direcției politici de dezvoltare regională în cadrul MIDR, a realizat o retrospectivă a evoluției politicii de dezvoltare urbană în RM, menționând că, în premieră, din sursele Fondului național pentru dezvoltare regională și locală s-a oferit finanțare pentru proiecte de revitalizare urbană. De asemenea, responsabilul a prezentat viziunea asupra implementării politicii de dezvoltare urbană în Republica Moldova și a îndemnat primăriile orașelor să valorifice toate oportunitățile de dezvoltare durabilă a localităților și de creștere a calității vieții cetățenilor, inclusiv prin elaborarea și implementarea PRU.

Dna Alina GHILAȘ, coordonatoarea Programului de dezvoltare urbană, SFPL, a punctat că promovarea instrumentului de revitalizare urbană este una din activitățile prioritare ale fundației SFPL. Din 2017 până în prezent, alături de MIDR și prin intermediul ADR-urilor, s-a reușit o colaborare eficientă cu autoritățile publice locale, orașele din regiunile de dezvoltare. Deși procesul de revitalizare este unul destul de complex, printr-o abordare participativă și eforturi conjugate, se obțin rezultate importante în comunitățile orașelor din RM și anume implementarea proiectelor integrate de revitalizare urbană. Responsabila a mai menționat că SFPL va continua să susțină implementarea politicii de dezvoltare urbană și rămâne a fi un partener de încredere.

În cele ce urmează, Expertul național, Dl Dorin ANDROS, a prezentat parcursul politicii de dezvoltare regională sub aspectul implementării politicii de dezvoltare urbană și, în mod special, al instrumentului de revitalizare urbană, menționând totodată modificările efectuate în cadrul de politici în domniu. S-au oferit exemple de bune practici și experiențe cu scopul îmbunătățirii mecanismului de implementare a instrumentului de revitalizare urbană.

Pe final, după o rundă de prezentări și dezbateri în cadrul panelului de discuții, realizate de către primarii orașelor din Regiunea de Dezvoltare Sud ce au reușit elaborarea și, în mare parte, implementarea PRU (orașul Căușeni, orașul Cimișlia și municipiul Cahul), responsabilii din cadrul primăriilor urbelor au conștientizat necesitatea inițierii procesului de revitalizare urbană prin implicarea directă nu doar a autorităților publice locale, ci și a întregii comunități de cetățeni.

 

Activitățile sunt desfășurate de către ADR Sud în cadrul proiectului „Suport orașelor din Regiunea de Dezvoltare Sud privind implementarea eficientă a politicilor publice naționale în domeniul dezvoltării urbane”, finanțat de Polish Aid prin intermediul Solidarity Fund PL în Moldova.