Prima   -  Presa   -  Noutăți - Grupul de lucru pentru elaborarea Programului Operațional Regional Sud 2022-2024 s-a întrunit în ședință

Grupul de lucru pentru elaborarea Programului Operațional Regional Sud 2022-2024 s-a întrunit în ședință

   
04.03.2022   675 Accesări  

Membrii grupului de lucru responsabil de elaborarea celui mai important document strategic ce va fi implementat în Regiunea de Dezvoltare Sud, în perioada 2022-2024, s-au întrunit vineri, 4 martie 2022, în cadrul unei ședințe de lucru online. Responsabilii au examinat și dezbătut varianta finală a Programului Operațional Regional (POR) Sud, actualizată în conformitate cu Strategia Națională de Dezvoltare Regională (SNDR) pentru anii 2022-2028, document strategic aprobat la 26 ianuarie a.c. de Guvernul Republicii Moldova. 

În cadrul ședinței finale a grupului de lucru, directorul interimar al ADR Sud, Ion Pînzari, a mulțumit membrilor CRD Sud și celorlalți actori implicați în cadrul acestui proces important de planificare strategică și a ținut să menționeze că POR Sud este principalul document de programare la nivel regional, ce urmează să asigure corespondența dintre Strategia Națională de Dezvoltare Regională și intervențiile programate la nivel de regiune.

Totodată, Ion Pînzari a specificat că, la elaborarea POR Sud, s-a ținut cont de prevederile legislației naționale în vigoare din domeniul specific - Legea nr. 438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, dar și din domenii interconectate procesului de dezvoltare regională. Potrivit lui, la baza elaborării POR Sud a stat noua paradigmă a dezvoltării regionale, accentul fiind pus pe competitivitate regională, pe utilizarea mai bună a potențialului celor mai importante zone urbane cu impact asupra creșterii ocupării forței de muncă și stimularea dezvoltării economice.

La rândul său, Irina Coroian, șef interimar al Secției Planificare și cooperare regională din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Sud, a adus la cunoștința membrilor grupului de lucru obiectivele și prevederile noului POR Sud 2022-2024, măsurile de intervenție care se planifică de a fi realizate, în următorii trei ani, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud și a specificat că actualizările POR Sud (2022-2024) au fost realizate în conformitate cu Strategia Națională pentru Dezvoltare Regională 2022-2028.Totodată, Dna Irina Coroian a prezentat Planul de implementare a POR Sud.

În prezentarea sa, șefa Secției Planificare și cooperare regională, a punctat asupra faptului că procesul de elaborare a noului POR Sud a inclus analiza situației socio-economice a Regiunii de Dezvoltare Sud, prioritizarea problemelor-cheie la nivel de regiune, definirea cadrului strategic, formularea obiectivelor și măsurilor pentru dezvoltarea regiunii, indicatori de impact, indicatori de rezultat, ținte și elaborarea planului de implementare a POR Sud.

Viziunea strategică a POR Sud (2022-2024) este sprijinirea creșterii competitivității și dezvoltării durabile a Regiunii de Dezvoltare Sud, ajustarea disparităților și creșterea calității vieții cetățenilor. Pentru îndeplinirea viziunii strategice, urmează să fie realizate trei obiective generale: (1) Creșterea competitivității și ocupării forței de muncă a Regiunii de Dezvoltare Sud; (2) Sporirea coeziunii teritoriale și prevenirea excluziunii (3) Îmbunătățirea mecanismelor și instrumentelor de implementare a politicii de dezvoltare regională.

În perioada următoare, ADR Sud va iniția consultări publice pe marginea proiectului documentului strategic elaborat. Ulterior, MIDR urmează să avizeze POR Sud, iar Consiliul Regional pentru Dezvoltare Sud - să aprobe POR Sud pentru perioada 2022-2024.

Precizăm că POR Sud 2022-2024, ca instrument de implementare a SNDR 2022-2028, a fost elaborat de către subdiviziunea cu atribuții de planificare și cooperare din cadrul ADR Sud în conformitate cu atribuțiile setate prin Regulamentul de activitate al ADR elaborat în baza prevederilor HG nr. 127 din 08.02.2008 cu privire la masurile de realizare a Legii nr. 438-XVI din 28.12.2006 privind dezvoltarea regionala.

În procesul de elaborare a POR Sud 2022-2024 au fost implicați reprezentanți ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Sud, precum și ai orașului pol de creștere - municipiul Cahul, fiind asigurată reprezentativitatea tuturor structurilor membre, atât autoritățile publice locale, cât și reprezentanți ai societății civile și ai sectorului privat, care au contribuit prin furnizarea de date, informații și opinii în procesul de validare a profilului Regiunii de Dezvoltare Sud, precum și în procesele de formulare a obiectivelor și de prioritizare a intervențiilor.