Prima   -  Presa   -  Noutăți - Banca Mondială oferă 44,1 milioane de euro pentru servicii de apă potabilă şi sanitaţie

Banca Mondială oferă 44,1 milioane de euro pentru servicii de apă potabilă şi sanitaţie

   
02.02.2022   607 Accesări  

Banca Mondială (BM) investeşte 44,1 milioane euro în servicii de apă potabilă şi sanitaţie în oraşe şi zone rurale. În acest scop, Consiliul directorilor executivi ai Băncii a aprobat, la 31 ianuarie 2022, finanțarea pentru Proiectul "Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova".

Graţie investiţiilor, zeci de mii de locuitori din Republica Moldova vor beneficia direct de acces la servicii de apă potabilă și sanitație în urma implementării Proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă şi sanitaţie în Moldova", co-finanţat de Agenţia de Dezvoltare din Austria.

Potrivit unui comunicat al Băncii Mondiale, proiectul-pilot va fi utilizat pentru a influenţa şi accelera aceste abordări în cadrul Programului naţional de aprovizionare cu apă şi sanitaţie.

„Republica Moldova are nevoie de investiţii într-un sector mai incluziv şi mai rezilient al apei. Proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă şi sanitaţie" este esenţial pentru a contribui la majorarea rezervelor de apă, îmbunătăţirea calităţii apei şi a capacităţii de gestionare a utilităţilor de apă în Moldova. Aceasta înseamnă că un număr semnificativ de persoane din zonele insuficient deservite vor beneficia de acces la servicii de apă potabilă şi sanitaţie gestionate în mod adecvat", a menţionat Inguna Dobraja, Manager de Ţară al Băncii Mondiale în Moldova.

Conform sursei citate, aproximativ 66.500 persoane vor beneficia direct din proiect prin obţinerea accesului la servicii de apă potabilă şi sanitaţie, acestea fiind gestionate într-un mod sigur. Multe din aceste persoane vor fi conectate pentru prima dată la o reţea centralizată. Pe lângă aceasta, elevii şi personalul din aproximativ o sută de şcoli (în jur de 25 mii persoane), precum şi pacienţii şi personalul din 25 instituţii de asistenţă medicală din zone rurale, vor beneficia de facilităţi îmbunătăţite WASH.

Activitățile de reabilitare și îmbunătățire a serviciilor de aprovizionare cu apă se vor efectua în raioanele Cahul, Vulcănești (Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia) și Rîșcani. La fel, extinderea și îmbunătățirea infrastructurilor de ape uzate se va realiza în municipiile Soroca și Comrat.

De menționat că, în scopul realizării Proiectului, Republica Moldova urmează să contracteze un împrumut în valoare de 43,1 milioane de euro din partea Asociației Internaționale pentru Dezvoltare și un grant în valoare de peste 1, 5 milioane de euro din partea Agenției Austriece pentru Dezvoltare. Implementarea Acordului de finanțare este preconizată pentru perioada 2022-2027.

Proiectul propus contribuie substanțial la realizarea Strategiei de alimentare cu apă și sanitație 2014-2030 și Planului Național de Acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeana în perioada 2017-2019, care stabilește ținte intermediare naționale pentru 2024.

De la momentul aderării Republicii Moldova la Banca Mondială în anul 1992, peste 1,3 miliarde dolari SUA au fost alocate pentru finanţarea a peste 60 operaţiuni în ţară. La momentul de faţă, portofoliul Băncii Mondiale include 11 proiecte în curs de desfăşurare cu un angajament total în valoare de 591,2 milioane dolari SUA. Domenii de suport includ reforma cadrului de reglementare şi dezvoltarea afacerilor, modernizarea serviciilor guvernamentale, administrarea fiscală, înregistrarea proprietăţii funciare, educaţia, sectorul drumurilor, sănătatea şi domeniul social, inclusiv răspunsul de urgenţă la COVID-19, agricultura şi sectorul energetic.