Prima   -  Presa   -  Noutăți - Specialiștii secției Monitorizare și Evaluare din cadrul ADR Sud au efectuat ultima vizită în teritoriu în scopul evaluării impactului proiectului „Apă curată pentru comunitatile bazinului râului Prut”

Specialiștii secției Monitorizare și Evaluare din cadrul ADR Sud au efectuat ultima vizită în teritoriu în scopul evaluării impactului proiectului „Apă curată pentru comunitatile bazinului râului Prut”

   
08.09.2020   432 Accesări  

Recent, specialiștii secției Monitorizare și Evaluare din cadrul ADR Sud s-au întrunit  într-o ședință de lucru cu primarul comunei Manta, Violeta Hîncu, primarul comunei Crihana Veche, Igor Miclaus, și directorul SAApă Canal Cahul, Gheorghe Ghețivu, în cadrul căreia au discutat despre impactul proiectului „Apă curată pentru comunitățile bazinului râului Prut”. 

Proiectul „Apă curată pentru comunitățile bazinului râului Prut” a fost depus pentru finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională în cadrul Apelului I de propuneri de proiecte din 2010, pentru perioada de finanțare 2010-2012. Acest proiect a avut ca scop să contribuie la acordarea serviciilor calitative de aprovizionare cu apă potabilă a locuitorilor din localitățile Crihana Veche, Pașcani și Manta din raionul Cahul,  prin construirea sistemului de alimentare cu apă. Valoarea lucrărilor și serviciilor obținute în rezultatul implementării proiectului se află, actualmente, în gestiunea SA „Apă-Canal Cahul”. 

Pentru locuitorii satelor menționate a fost asigurat accesul îmbunătățit la serviciile centralizate de aprovizionare cu apă potabilă, fiind construit apeductul de o lungime de 59,1 km, care este racordat la sistemul centralizat al municipiului Cahul, sursa de aprovizionare cu apă pentru care este râul Prut.

La momentul evaluării impactului proiectului, conectările la sistemul nou construit constituie 60 % - în satul Crihana Veche și 62,0% - în comuna Manta. Astfel, mai mult de jumătate din gospodării sunt conectate la apeduct.

Pentru a crește rata de conectare, autoritățile publice locale si-au asumat responsabilitatea de a aduce maximal posibil la cunoștința oamenilor care sunt avantajele conectării la apeduct.

Deocamdată, însă, rata de conectare la rețeaua centralizată de apeduct este una destul de lentă, fiind păstrată aprovizionarea cu apă din fântânile arteziene. La fel, contribuția fiecărei gospodării, în mărime de 1000 de lei, necesară pentru conectarea la apeduct, constituie la ziua de azi o problemă care conduce, nemijlocit, la menţinerea ratei scăzute de conectare a populaţiei la rețea.

În pofida faptului că populația localităţilor sus-menţionale a obținut posibilitatea de a se conecta la reţeaua de apeduct şi de a avea acces la servicii de aprovizionarea cu apă potabilă de calitate, lipsa unui sistem de canalizare centralizat și a infrastructurii respective pune în pericol impactul proiectului. Deversarea apelor uzate în lunca Prutului, precum și absorbția și pătrunderea acestora în apele subterane contribuie negativ asupra mediului ambiant și la starea de sănătate a oamenilor.

Nivelul de sănătate a populației nu este mai ridicat comparativ cu perioada în care a fost depusă cererea de finanțare din FNDR. Cazurile de boli hepatice cronice virale și de boli ale sistemului genito-urinar în localitățile vizate sunt în creștere.