Prima   -  Presa   -  Noutăți - Pre-anunț privind lansarea unui nou apel în cadrul BiodivERsA și Water JPI

Pre-anunț privind lansarea unui nou apel în cadrul BiodivERsA și Water JPI

   
26.08.2020   282 Accesări  

Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare din Republica Moldova pre-anunță lansarea unui nou apel cu următorul subiect: „Conservarea și restaurarea ecosistemelor degradate și a biodiversității acestora, inclusiv al accentului pe sistemele acvatice", organizat în comun de BiodivERsA și Water JPI.

Lansarea oficială a apelului este planificată pentru 5 octombrie 2020, cu data-limită pentru înaintarea propunerilor de proiect 7 decembrie 2020.

Instrucțiunile privind criteriile de depunere, eligibilitate, evaluare și alte informații relevante vor fi descrise în anunțul oficial.

La etapa actuală, următoarele țări și-au exprimat interesul preliminar de a participa la acest apel cu o sumă totală de peste 18 milioane de euro: Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Letonia, Lituania, Moldova, Maroc, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Elveția, Turcia etc.

Mai multe detalii găsiți în fișierul anexat mai jos.