Prima   -  Presa   -  Noutăți - A avut loc deschiderea ofertelor depuse în cadrul licitațiilor internaționale organizate repetat în vederea achiziționării și contractării serviciilor de supraveghere tehnică a lucrărilor în cadrul proiectelor de eficientizare energetică a liceelor teoretice "Matei Basarab" din Basarabeasca și "Constantin Spătaru" din orașul Leova, finanțate cu suportul Uniunii Europene

A avut loc deschiderea ofertelor depuse în cadrul licitațiilor internaționale organizate repetat în vederea achiziționării și contractării serviciilor de supraveghere tehnică a lucrărilor în cadrul proiectelor de eficientizare energetică a liceelor teoretice "Matei Basarab" din Basarabeasca și "Constantin Spătaru" din orașul Leova, finanțate cu suportul Uniunii Europene

   
01.07.2020   488 Accesări  

Agenția de Dezvoltare Regională Sud, în calitate de autoritate contractantă, a desfășurat astăzi, 1 iulie 2020, deschiderea ofertelor în cadrul licitațiilor publice internaționale organizate repetat în vederea achiziționării și contractării serviciilor de supraveghere tehnică a lucrărilor în cadrul proiectelor de eficientizare energetică a liceelor teoretice "Matei Basarab" din orașul Basarabeasca și "Constantin Spătaru" din orașul Leova, finanțate cu suportul Uniunii Europene, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Procedura de deschidere a ofertelor, depuse pentru cele două proiecte la sediul ADR Sud, până la ora 10.00, a fost filmată și transmisă în regim on-line, în timp real. Astfel, a fost transmisă în direct deschiderea celor 2 ofertele depuse pentru proiectul "Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic "Matei Basarab" din orașul Basarabeasca" și a altor 2 oferte depuse pentru proiectul "Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic "Constantin Spătaru" din orașul Leova"

Licitația publică a fost una de tip deschis și s-a desfășurat conform prevederilor Regulamentului GIZ în domeniul Achizițiilor Publice.

În cele ce urmează, comisia de evaluare va evalua fiecare ofertă în parte și va selecta ofertantul a cărui ofertă a fost determinată să fie în concordanță cu criteriile administrative, economice și tehnice și cer a oferit cel mai mic preț.

Procedura de atribuire a contractului de achiziții publice va respecta regulile stabilite în prezentul Regulament (GIZ PRAG) elaborat în baza prevederilor Ghidului practic PRAG al UE pentru contractele de servicii și contractele de lucrări. Respectarea acestor reguli asigură alegerea obiectivă, transparentă și nediscriminatorie a contractanților cu oferte competitive la cel mai bun raport preț-calitate sau cel mai bun preț, respectând, totodată, eficiența utilizării fondurilor publice.

Precizăm, că licitațiile internaționale privind achiziționarea și contractarea serviciilor de supraveghere tehnică a lucrărilor în cadrul proiectelor "Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic "Matei Basarab" din orașul Basarabeasca" și "Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic "Constantin Spătaru" din orașul Leova" au fost lansate, repetat, în data de 15 iunie 2020, dat fiind faptul că, din momentul anunțării, în data de 22 aprilie curent, a licitației internaționale în cadrul proiectului dat și până la desfășurarea procedurii de deschidere a ofertelor, la 22 mai anul curent, la sediul ADR Sud nu a fost depusă nicio ofertă.

Aceste proiecte sunt finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).