Prima   -  Presa   -  Noutăți - Laboratorul de hidroameliorații al Universității Agrare de Stat din Moldova, modernizat cu suportul USAID, a fost redeschis

Laboratorul de hidroameliorații al Universității Agrare de Stat din Moldova, modernizat cu suportul USAID, a fost redeschis

   
21.01.2020   151 Accesări  

Un laborator modern de hidroameliorații, dotat cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova, a fost astăzi inaugurat la Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM). După mai bine de 20 de ani, circa 150 de studenți, masteranzi și doctoranzi vor studia și vor efectua cercetări privind agricultura irigată, hidrologie, ingineria mediului, automatizarea stațiilor de pompare etc.

Laboratorul modernizat dispune de echipamente specifice în valoare de circa 2.5 milioane de lei, cum ar fi echipament de sudare a conductelor, echipament IT cu softuri specializate pentru proiectarea sistemelor de irigare, testarea calității apei și solului, automatizarea și controlul proceselor de irigare  etc. Baza modernă de laborator, precum și resursele didactice inovative elaborate vor fi utilizate pentru inițierea proiectelor de cercetare în domeniu, dar și pentru desfășurarea cursurilor de scurtă durată de instruire a fermierilor ce țin de agricultura irigată sau a cursurilor pentru perfecționarea specialiștilor care deja activează în sector.

Noua  infrastructură, permite Universității Agrare de Stat  să pregătească specialiști înalt calificați pentru activități reale din sectorul privat, sporind șansele de angajare a acestora.

Scott Hocklander, șeful misiunii USAID în Moldova, a menționat în cadrul evenimentului de inaugurare că noul laborator va permite suplinirea golului de specialiști înalt calificați în agricultura irigată, care vor asigura gestionarea eficientă a infrastructurii de irigare și a resurselor de apă. Totodată, șeful misiunii USAID a accentuat că specialiștii pregătiți și forța de muncă calificată reprezintă un factor important în tranziția spre agricultura performantă, susținută de USAID.

Mihai Machedon, secretar de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a declarat că specialiștii de irigare sunt tot mai solicitați, deoarece irigare devine indispensabilă pentru agricultura din Moldova, afectată de schimbările climaterice. În acest context secretarul MADRM a încurajat tinerii să studieze această specialitate, care oferă multiple perspective de angajare.

Totodată, rectorul UASM Liviu Volconovici a apreciat suportul USAID în dotarea instituției și dezvoltarea programelor de studiu conform necesităților sectorului privat.

Conform datelor oficiale, actualmente în Republica Moldova sunt 78 de sisteme de irigare, construite în perioada sovietică. Dintre acestea doar 10 sisteme de irigare au fost reabilitate în perioada anilor 2010-2015, cu fondurile Guvernului SUA în cadrul Programului Compact. Celelalte, 68 de sisteme de irigare, sunt parțial funcționale sau nefuncționale. Cele 78 de sisteme de irigare au asigurat în 2019 irigarea a 10 la sută din terenurile agricole din Republica Moldova.

UASM este unica instituție de învățământ agricol superior universitar din Republica Moldova, unde studiază circa 4000 de studenți. Deși numărul studenților este în descreștere în ultimii ani, echipamentele performante și resursele didactice inovative contribuie la îmbunătățirea calității studiilor oferite  și vor atrage noi tineri să studieze domeniile agricole. Dotarea laboratorului hidroameliorații de către proiectul USAID/APM se încadrează strategia de modernizare a sectorului agricol de valoare înaltă din Moldova.