Prima   -  Presa   -  Noutăți - Ziua Națională a Portului Popular – ediția 2019

Ziua Națională a Portului Popular – ediția 2019

   
02.07.2019   982 Accesări  

La 30 iunie 2019, zi cu soare blând și miros de eternitate, în satul Badicul Moldovenesc s-a desfășurat Ziua Națională a Portului Popular, cu genericul „Cu portul național mă mândresc la Badicul Moldovenesc”, organizat de Secția Cultură a Consiliului Raional Cahul, în colaborare cu primăria satului Badicul Moldovenesc.

De dimineață, colective folclorice din 9 localități ai raionului Cahul, alături de meșteri populari, copii, părinți și bunici, purtând straie populare autentice, au defilat pe strada din centrul satului Badicul Moldovenesc. După care toată lumea s-a prins în Hora iilor, pe scena de vară din localitate, creând o priveliște încântătoare, capabilă să trezească în sufletul fiecăruia dragostea pentru neamul vrednic din care ne tragem obârșia, pentru valorile sale nepieritoare și iscusința cu care și-a cusut bucuriile, necazurile și aspirațiile în portul național.

Prin dans și cântec costumele au fost aduse în scenă de către ansamblurile folclorice: „Roata Norocului” (s. Andrușul de Sus), „Cimbrișor” (s. Cucoara), „Pelinița” (s. Pelinei), „Opincuța” (s. Zîrnești), „Bucuria” (s. Bucuria) Ansamblul de fluieriști „Dar strămoșesc” (s. Andrușul de Jos), ansamblurile caselor de cultură din localitățile Badicul Moldovenesc, Baurci-Moldoveni și Larga Nouă.

Au dat culoare evenimentului copiii, care au prezentat cu mândrie costumul popular în cadrul paradei portului popular al copiilor. Și meșteri populari au vernisat expoziții ale portului național, bucurând ochiul și inima vizitatorilor cu rodul muncii lor. Invitaţii s-au delectat cu bucate alese în cadrul expoziției gastronomice a bucatelor tradiționale de vară.

Ziua Națională a Portului Popular vine să pună în valoare costumul autentic popular, care este un adevărat tezaur lăsat nouă de către strămoșii noștri, pe care-l purtăm cu multă mândrie.

Momentul culminant al sărbătorii a fost acela de transmitere a sentimentului de valoare a portului popular, de unitate și simplitate a neamului, al oamenilor de la sate. Și unde am putea să ne regăsim mai bine dacă nu în satele noastre, aceste plaiuri, care definesc cel mai bine noțiunea de „Spațiu mioritic” – cele, care tălmăcesc cel mai bine adâncurile sufletului și scot la iveală valorile umane ale fiecăruia dintre noi.

Toți participanții au fost menționați cu diplome și suvenire.

Sursa: cahul.md