Prima   -  Presa   -  Noutăți - A fost deschisă aplicaţia pentru obținerea Premiului UE pentru Energie Durabilă în Țările Parteneriatului Estic

A fost deschisă aplicaţia pentru obținerea Premiului UE pentru Energie Durabilă în Țările Parteneriatului Estic

   
11.04.2019   238 Accesări  

Premiul UE pentru Energie Durabilă pentru Parteneriatul Estic face parte din Săptămâna Uniunii Europene a Energiei Durabile 2019 (EUSEW) și a fost pentru prima dată extins pentru a acoperi țările Partenere din Est (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina). Premiul recunoaște proiecte inspiraționale sprijinite de UE în domeniul eficienței energetice și al energiei regenerabile, care ajută în mod direct cetățenii și comunitățile să economisească energie sau să treacă la surse durabile.

Obiectivele Premiului UE pentru Energie Durabilă pentru Țările PaE sunt de a:

1) Recunoaște inovațiile remarcabile în domeniul eficienței energetice și al energiei regenerabile în țările PaE;

2) Evidenția impactul sprijinului UE pe teren și asupra beneficiarului final;

3) Inspira pe alții să aplice cele mai bune practics și experiențe în tranziția energetică în toate țările PaE.

2. Cine poate aplica?

Beneficiarii finali ai proiectelor UE care au primit sprijin din partea UE fie prin mijloace directe, fie indirecte. Aceasta înseamnă că solicitantul premiului fie:

a) Are un acord contractual direct cu Comisia Europeană (adică un grant pentru o activitate concretă);

b) Este un beneficiar final țintă al unei acțiuni încredințate unui partener de implementare terț, cum ar fi organizații internaționale și agențiile lor specializate, o agenție de dezvoltare a unui Stat Membru sau o Instituție Financiară Internațională.

Beneficiarii finali pot fi cetățeni individuali, afaceri/întreprinderi, guverne naționale, autorități locale, ONG-uri, OSC-uri, organizații de tineret.

Acoperirea geografică: Organizația sau persoanele care desfășoară activitățile, proiectele, acțiunile trebuie să fi bazate în una sau mai multe țări ale Parteneriatului Estic, iar activitățile, proiectele, acțiunile trebuie să fie desfășurate/urmau să fie desfășurate în cadrul uneia sau mai multor țări PaE. Beneficiarii proiectelor UE: participantul la concurs trebuie să fi primit sprijin din partea UE printr-un proiect sau program, fie direct (adică grant), fie indirect prin intermediul unei organizații partenere (de exemplu agenții ONU, GIZ, Banca Mondială, BEI, BERD, KfW și alte Instituții Financiare Internaționale). Persoana sau organizația care depune cererea trebuie să fie destinatarul final al sprijinului UE.

Aplicanții eligibili sunt invitați să depună aplicația electronică prin completarea formularului online de aplicare până pe data de 26 aprilie 2019, GMT 23:00.

Care este premiul?

Șase finaliști, selectați de un juriu, vor fi invitați la Bruxelles pentru a participa la ceremonia de decernare a premiului EUSEW2019 și la evenimentele aferente EUSEW în perioada 18-20 iunie 2019. Câștigătorul va primi un premiu cu o valoare de până la 1000 EUR și va fi anunțat la ceremonia de decernare a Premiului EUSEW2019 la Bruxelles.

Pentru mai multe informatii:

Primul premiu UE pentru energie durabilă pentru Parteneriatul Estic 2019 

 Instrucțiuni de aplicare

Pentru orice întrebări legate de procesul de înscriere sau de atribuire, vă rugăm să scrieți la: eapenergyawards@ecorys.com