Prima   -  Presa   -  Noutăți - Guvernul Ungariei oferă burse de studii pentru anul academic 2019-2020

Guvernul Ungariei oferă burse de studii pentru anul academic 2019-2020

   
20.02.2019   990 Accesări  

Guvernul Ungariei oferă burse de studii pentru anul academic 2019-2020. Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului prezintă o informație succintă despre programul de burse și procedura de aplicare. Cursurile de masterat sunt oferite în limba engleză pentru anul academic 2019-20 la programele:

MSc in Plant Protection (University of Pannonia)
MSc in Rural Development and Agribusiness (Szent István University)
MSc in Agricultural Biotechnology (Szent István University).


Condiții:

Bursa va acoperi:

• taxele de aplicare și de școlarizare pe tot parcursul perioadei de studiu;

• cazarea în cămin;

• costuri de subzistență;

• asigurarea de sănătate.

Durata burselor: 22 luni.

Aplicarea/înscrierea și procesul de selecție

Selecția studenților va avea loc în două etape:

Etapa 1: FAO va examina candidații și va depune cereri la Ministerul Agriculturii din Ungaria, care le va trimite la Universitatea corespunzătoare. Candidații trebuie să prezinte dosarele COMPLETE.

Faza 2: Universitățile vor desfășura un nou proces de selecție, fără implicarea FAO. Studenții selectați vor fi de asemenea anunțați de către minister.

Condițiile de participare la concurs:

Candidații vor fi selectați pe baza următoarelor criterii:
• Cetățean al Republicii Moldovei
• Studii universitare ciclul I
• Rezultate academic înalte
• Cunoașterea limbii engleze
• Motivație
• Apt din punct de vedere al stării sănătății
• Vârsta (sunt preferați candidații sub 30 de ani).

Procedura de aplicare/înscriere 

Candidații pregătesc un dosar, care va fi trimis prin e-mail REU-Scholarship@fao.org, format din:
• Formularul de cerere completat în mod corespunzător
• Curriculum vitae
• O copie a diplomei de licență
• O copie a certificatului de competență în limba engleză
• Copii ale paginilor relevante din pașaport care arată data expirării și numărul pașaportului
• O scrisoare de recomandare
• Declarație de motivare
• Cazierul judiciar
• Certificatul medical

Toate documentele depuse trebuie să fie în limba engleză.

Termenul limită -28 februarie 2019.

Solicitanții care nu au fost selectați în anii precedenți pot reaplica la programul 2019-2020.

Informații adiționale privind condițiile programului de burse și procedura de înscriere găsiți în documentele anexate.