Prima   -  Presa   -  Noutăți - A fost lansată Camera de Comerţ şi Industrie Republica Moldova-China

A fost lansată Camera de Comerţ şi Industrie Republica Moldova-China

   
06.12.2018   76 Accesări  

Piaţa chineză va fi, de acum încolo, mai accesibilă pentru Republica Moldova. Aceasta pentru că, după aproape două luni de când 18 companii din Republica Moldova au anunţat intenţia de a fonda Camera de Comerţ şi Industrie Republica Moldova-China, miercuri, 5 decembrie a.c., la Chişinău, a fost lansată această structură. Preşedintele Camerei, Boris Foca, susţine că organizaţia va fi o platformă care îşi propune  să asigure o mai bună interacţiune dintre oamenii de afaceri din cele două ţări.

La eveniment a participat și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud, Maria Culeșov, consemnând importanța cooperării moldo-chineze alături de alți oficiali înalți ca președintele Camerei de Comerț și Industrie Moldova-China, Boris Foca, reprezentanții Ambasadei Republicii Chineze în Republica Moldova, reprezentanții Ambasadei României în țara noastră, Secretarul de Stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin, președintele Camerei de Comerț și Industrie a RM, Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie România–China, Nicolae Vasilescu, reprezentanți ai autorităților publice centrale, companii cu renume pe piața autohtonă, precum și companii din Republica Populară Chineză.

În cadrul evenimentului au fosti prezentate obiectivele instituției și perspectivele cooperării dintre reprezentanții mediului de afaceri din țara noastră și cei din China.

Boris Foca, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie Republica Moldova-China, a menţionat că Republica Moldova şi China au legături economice stabilite cu mulţi ani în urmă. Însă necesitatea înfiinţării Camerei de Comerţ şi Industrie a apărut ca urmare a ascensiunii schimburilor comerciale şi relaţiilor economice şi comerciale tot mai strânse dintre ele două ţări. Potrivit lui Boris Foca, obiectivul imediate ale Camerei de Comerţ şi Industrie Moldova – China este de a stabili un dialog de colaborare cu Guvernul, astfel ca noua structură să fie inclusă în comisiile mixte. Un alt obiectiv este desemnarea a câte un reprezentant al Camerei în nordul şi în sudul ţării, astfel ca să fie stabilite parteneriate de colaborare între zonele respective. Potrivit lui Boris Foca, organizaţia a primit aviz de a fi membră în Camera Internaţională de Comerţ Silk Road, formată din 150 camere de comerţ din 77 de ţări. 

"Doar în primele opt luni ale acestui an comerţul cu China a depăşit cifra de trei sute şi ceva de milioane de dolari. Din produsele care sunt exportate în piaţa chineză este în primul rând vinul şi, pe planul doi, trei alte tipuri şi categorii de produse", a specificat Boris Foca.

Sergiu Harea, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, a afirmat că, de-a lungul anilor, în ţara noastră au fost create mai multe Camere de Comerţ bilaterale care au reprezentat un imbold serios de creştere şi prin intermediul cărora au fost realizate mai multe investiţii străine în Republica Moldova.

„Şi astfel au fost stabilite mai multe colaborări economice cu diverse companii din străinătate. China este un partener comercial important pentru ţara noastră. Anual comerţul dintre Republica Moldova şi China creşte cu aproximativ 20% atât la exporturi, cât şi la importuri, a mai afirmat Sergiu Harea.

La rândul său, Nicolae Vasilescu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România-China, a menţionat că noua structură economică este una importantă. Potrivit lui, Camera bilaterală din România va sprijini dezvoltarea noii instituţii, având o experienţă de peste 22 de ani de activitate. În prezent, ea este formată din peste 300 de companii.

Reprezentanţii Republicii Populare Chineze s-au arătat nerăbdători să guste din vinurile şi produsele moldoveneşti care încă nu au ajuns pe piaţa lor.  

„Consider că deschiderea Camerei de Comerţ Moldova-China va aduce venit ţării. În 2017, spre exemplu, au fost înregistrate investiţii de peste 12 milioane de dolari. Aspirăm la mai mult şi tindem ca exportul de produse din Republica Moldova în China să crească cantitativ şi vinurile din Republica Moldova să ajungă pe rafturile centrelor comerciale din China", consilierul din cadrul Ambasadei Chinei la Chișinău, Wu Yan.

Acordul de liber schimb moldo - chinez este în proces de negociere. În noiembrie 2019, la Shanghai se va desfăşura Expoziţia „China International Import", la care vor putea participa şi producători din ţara noastră.