Prima   -  Presa   -  Noutăți - Au fost finalizate lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Spirin din municipiul Cahul

Au fost finalizate lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Spirin din municipiul Cahul

   
19.12.2017   641 Accesări  

Strada Spirin din municipiul Cahul arată acum ca nouă. Zilele acestea a avut loc recepția la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului investițional „Reabilitarea și modernizarea drumului de importanță regională - strada Ivan Spirin din mun. Cahul", implementat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, în parteneriat cu Primăria municipiului Cahul, din sursele Fondului Național de Dezvoltare Regională.

Comisia de recepție, din componența căreia au făcut parte reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Sud, ai Primăriei municipiului Cahul și ai Consiliului Raional Cahul, ai Inspecției de Stat în Construcții, ai Inspecției Ecologice, Serviciului Protecției Civile și Situații excepționale, Centrului de Sănătate Publică și altor instituții abilitate cu funcții de control, s-a întrunit în ședință și a verificat, în prezența antreprenorului, a managerului de proiect și responsabilului tehnic, executarea lucrărilor în conformitate cu prevederile legislației.

De asemenea, membrii comisiei de recepție au examinat, pas cu pas, îndeplinirea cerințelor contractului de antrepriză, ale documentației de execuție și a reglementărilor specifice, cu respectarea exigențelor esențiale în construcții, și au verificat termenele și calitatea definitivării lucrărilor prevăzute în contractul încheiat între investitor și executant, precum și în documentația anexată la contract.

După cercetarea vizuală a drumului renovat și constatarea, la fața locului, a unor mici obiecții, care urmează a fi, în scurt timp, înlăturate, membrii comisiei au acceptat luarea în primire a obiectului reabilitat și au semnat procesul-verbal de recepție a lucrărilor în cadrul proiectului de reconstrucție și modernizare a străzii Spirin din municipiului Cahul.

La etapa următoare, conform Regulamentului de recepție a construcțiilor, urmează să aibă loc recepția finală a lucrărilor, după care drumul reconstruit va fi transmis în gestiune către aplicantul și beneficiarul  proiectului, Primăria municipiului Cahul.

Ținem să precizăm că proiectul „Reabilitarea și modernizarea drumului de importanță regională - strada Ivan Spirin din municipiul Cahul" a fost demarat în anul 2014 și este implementat de ADR Sud în parteneriat cu Primăria municipiului Cahul, Consiliile raionale Cahul, Taraclia și Vulcănești.

Grație implementării acestui  proiect au fost reparați în total 2,6 km de drum, cu trotuarele aferente.

Strada Spirin reprezintă o cale de ocolire a oraşului Cahul care oferă acces autoturismelor şi autocamioanelor spre direcţiile orașelor Taraclia și Vulcăneşti.

După darea în exploatare a străzii reparate, aceasta urmează să aducă beneficii celor 41 de mii de locuitori ai orașului Cahul, precum și unui număr de 187 de mii de cetățeni, cât constituie populația raioanelor Taraclia și Vulcănești.

Costul total al proiectului „Reabilitarea și modernizarea drumului de importanță regională - strada Ivan Spirin din mun. Cahul" este de circa 37 milioane lei, acesta având drept obiectiv general eficientizarea transportului de mărfuri şi călători în Regiunea de Sud a Republicii Moldova prin îmbunătăţirea infrastructurii rutiere.