Prima   -  Presa   -  Noutăți - Un grup de experți străini oferă suport în domeniul achizițiilor publice specialiștilor ADR Sud

Un grup de experți străini oferă suport în domeniul achizițiilor publice specialiștilor ADR Sud

   
20.10.2017   1921 Accesări  

O echipă de experți GFA, contractați de către GIZ, s-au întrunit astăzi, la Cimișlia, într-o ședință de lucru cu specialiștii ADR Sud, pentru a discuta componentele tehnice de bază ale proiectelor care urmează a fi implementate cu suportul Uniunii Europene în Regiunea de Dezvoltare Sud.

Scopul experților este de a oferi suport Agenției de Dezvoltare Regională Sud în elaborarea documentației de licitație pentru proiectele cu finanțare UE în domeniile aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) și eficiență energetică (EE).

La ședință au participat consultanții GIZ, Valentina Pleșca, Igor Torpan și Sergiu Pleșca, specialiștii secției management proiecte și achiziții publice din cadrul ADR Sud.

În cadrul întrunirii, reprezentanții ADR Sud au făcut, mai întâi, o prezentare succintă a proiectelor investiționale care urmează a fi implementate în sud în domeniul eficiență energetică a clădirilor publice.

După care, experții GFA Cristian Murariu, Adrian Mihailescu, Iurie Panfil și Valeriu Rotaru au prezentat mai multe aspecte ce țin de elementele tehnice de bază ale proiectelor menționate și termenii de referință care se vor regăsi în documentele de atribuire și grilele de evaluare a ofertelor.

De asemenea, experții i-au asigurat pe specialiștii ADR Sud de asistența lor care urmează a fi acordată până la lansările procedurilor de achiziție a serviciilor de proiectare pentru obiectivele menționate.

Un alt subiect discutat în cadrul ședinței s-a referit la experiența ADR privind organizarea procedurilor de achiziții, capacitățile de procurare și necesitățile de instruire în domeniul achizițiilor publice a membrilor grupurilor de lucru, precum și a membrilor comisiilor de evaluare.

Oferind consultanță și expertiză bazată pe experiența unor țări ca România, țară membră a UE, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei își propune astfel să crească gradul de calificare a specialiștilor din cadrul ADR în domeniul achizițiilor publice, al elaborării documentației tehnice pentru proiectele din domeniul AAC și EE care vor fi finanțate de Uniunea Europeană.